Breaking News! Iohannis s-a răzgândit. Ce se schimbă de acum
- Adrian Dumitru
- 6 noiembrie 2020, 15:45
Președintele Klaus Iohannis a oferit declarații de ultim moment. Liderul statului a afirmat că s-a răzgândit și urmează să lase piețele aflate în spații deschise să funcționeze normal.
Klaus Iohannis a revenit asupra deciziei de a lăsa țăranii din piețe să își vândă marfa. Președintele României a recunoscut că a luat decizia din graba creată de situația de față.
„Am observat cu toții că, din păcate, în ultimele săptămâni, numărul de bolnavi a crescut rapid. 4000-5000-6000 iar astăzi suntem peste 10.000. Asta ne arată că măsurile luate nu au fost suficiente și de asta au fost inițiate noi măsuri. Măsuri mai ferme, care vor fi aplicate peste tot și vor contribui la încetinirea răspândirii pandemiei”
Aici afli cum arată noua declarație pe propria răspundere și poți să o descarci. O să ai nevoie de ea
„Aseară am vorbit despre măsuri la modul general. Într-adevăr, am vorbit despre închideri de piețe. Însă, după ce am discutat în detaliu, am stabilit să închidem piețele care sunt în spații închise, pe cele deschise le lăsăm. E toamnă, românii își fac proviziile. Trebuie respectate cu sfințenie toate normele. Unde nu se poate, vom lua măsuri mai dure”, a declarat Iohannis.
Orban nu este de acord cu Klaus Iohannis
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Craiova că închiderea pieţelor acoperite în perioada următoare este o măsură care se ia după ce s-a constatat că acesta este un spaţiu în care există o incidenţă mare de transmite a virusului din cauza nerespectării regulilor.
Potrivit premierului Orban, producătorii agricoli îşi vor putea desface în continuare produsele în pieţele deschise sau în pieţele volante, însă mulţi care vând marfă în pieţe "numai producători agricoli nu sunt".
"Pe baza evaluărilor făcute din cercetări, a rezultat că în pieţele închise, spre deosebire de hipermarketuri unde regulile sunt respectate cu stricteţe, în aceste pieţe şi din cauza modului în care se manevrează marfa, a circulaţiei aerului, din cauza faptului că nu se respectă regula purtării măştii şi a regulilor de distanţare, se transmite (n.red.: virusul) mai uşor. Am păstrat pieţele deschise. Mai mult decât atât, primăriile pot să organizeze pieţe volante, pentru a permite desfacerea produselor agricole de către producătorii agricoli. Vreau să menţionez: de către producătorii agricoli, pentru că din păcate o mare parte din cei care desfac marfa în pieţe numai producători agricoli nu sunt. Îşi obţin certificatul de producător, deşi ei nu au muncit pământul în viaţa lor. Deci repet, există soluţia: pe lângă pieţele deschise, se pot face pieţe volante unde pot să vină numai producători agricoli. Este o restricţie pe o perioadă limitată de timp (n.red. închiderea pieţelor acoperite). A trebuit să luăm mai multe măsuri unde în urma analizelor s-a constatat că există o incidenţă mare de transmitere a virusului", a afirmat Orban.
Premierul României a mai afirmat că alte măsuri vizează restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, obligativitatea purtării măştii peste tot, decalarea programului de lucru, utilizarea muncii la domiciliu unde este posibil, pentru diminuarea fluxurilor de pe mijloacele de transport, unde la orele de vârf există un risc mai mare de transmitere.
"Deşi România nu este printre ţările cu cea mai mare rată a infectării, fiind pe locul 17 dintre ţările UE, nu ne interesează doar să facem comparaţie. Am ajuns la un nivel îngrijorător care ne duce în situaţia de a dispune aceste măsuri pentru a proteja sănătatea oamenilor, de a reduce numărul de infectări, de a găsi soluţii fără a afecta activitatea economică", a mai spus premierul Orban.