„Stat polițienesc”? Se închide totul în România? Nelu Tătaru spune tot ce nu s-a spus

„Stat polițienesc”? Se închide totul în România? Nelu Tătaru spune tot ce nu s-a spusSursa foto: EVZ

Nelu Tătaru a vorbit despre zvonurile care circulă în România și conform cărora țara ar urma să intre din nou în stare de urgență.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că deciziile de carantinare nu vor fi luate la nivel naţional, ci se va acţiona punctual în zonele cu rata de infectare mare sau cu multe cazuri.

„Nu putem să închidem tot pentru că în anumite zone sunt focare pe care le putem gestiona. Nu intenționăm să ajungem la un stat polițienesc”, a spus Nelu Tătaru.

Orban vrea restricții noi?!

Afirmaţiile Ministrului Sănătăţii vin în contextul în care, tot luni, premierul Orban a anunţat că se ia în calcul măsura carantinării şi chiar a restricţiilor de circulaţie, în oraşele sau zonele unde acestea se impun.

„In localitatile unde se instituie carantina, se poate dispune si masura de a limita deplasarile pe timpul noptii. Nu se va discuta masura inchiderii parcurilor pe timp de noapte.

Portul mastii reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de preventie si consideram ca de la 1,5 la mie trebuie instituita obligativitatea”, a declarat premierul Ludovic Orban, după o videoconferinţă cu prefecţii şi celelalte instituţii de la nivel judeţean implicate în lupta anti COVID.

Ne puteți urmări și pe Google News