SEGA: Colegiul Procurorilor va desemna candidați pentru Parchetul European

SEGA: Colegiul Procurorilor va desemna candidați pentru Parchetul EuropeanLaura Codruța Kovesi Sursa foto: EVZ

Acest lucru va crește doar neîncrederea în sistemul judiciar și euroscepticismul în rândul bulgarilor, au avertizat socialiștii bulgari.

Candidații bulgari pentru Parchetul European al Laurei Kovesi, de la care se așteaptă în viitor să investigheze fraudele cu fonduri europene în Bulgaria, vor fi propuși de către Colegiul Procurorilor din cadrul Consiliului Judiciar Suprem (CJS).

Kovesi va fi informată de către ministrul bulgar al justiției cu privire la pretendenții bulgari. O astfel de procedură a fost aprobată în primă lectură de Parlament, cu amendamente la Codul de Procedură Penală (CPP), propuse de guvern și susținute de majoritatea de la guvernare. Scopul modificărilor este de a introduce în legislația bulgară cerințele regulamentelor europene, ceea ce va pune pe roate noul Parchet European.

Procurorii europeni vor avea aceleași atribuții ca procurorii naționali, dar nu vor fi în subordinea procurorului general al Bulgariei, ci a Laurei Kovesi, la Bruxelles.

Partidul Socialist Bulgar (BSP) a refuzat să sprijine proiectul de lege. Socialiștii s-au opus ideii guvernanților ca selecția candidaților pentru procurorii UE să fie făcută de Colegiul Procurorilor și au cerut ca această atribuție să fie dată plenului CJS.

Aceștia au subliniat, de asemenea, o serie de ambiguități în procedură - nu au fost menționate criterii concrete pentru selecția solicitanților, nu s-a spus care poate fi numărul de candidați, nu este clar dacă aceștia vor putea să se ocupe doar de cazurile din competența Parchetului European.

”Este important să spunem că acești oameni se vor ocupa doar și numai de aceste probleme, altfel va fi dificil să le stabilim independența, dacă într-un caz sunt subordonați ierarhic procurorului european, iar în altul - procurorului general al Bulgariei”, a punctat deputatul socialist Krum Zarkov. El a avertizat partidul de guvernământ că trebuie făcut mai mult în ceea ce privește legislația, astfel încât să nu ajungem în situația rușinoasă în care Bruxelles-ul respinge candidații nominalizați de Sofia.

Colegul său de partid, Todor Baicev, a mers mai departe și a reamintit de îndoielile publice ce planează în prezent cu privire la dependența politică a procurorilor. „Va fi această poziție o recompensă pentru oamenii care sunt ascultători și care și-au dus cu bine la îndeplinire sarcinile date de anumite conduceri politice?”, a întrebat el. Obiecțiile opoziției au fost rezumate de liderul socialist, Kornelia Ninova, care a declarat că propunerile guvernului nu vor face decât să sporească neîncrederea deja mare față de sistemul judiciar din Bulgaria, precum și euroscepticismul cetățenilor bulgari. (…)

Sursa

Traducerea Mirela Petrescu, RADOR