Dosarul de omor cu 17 victime, trimis în judecată. Închisoare pe viață?!

Dosarul de omor cu 17 victime, trimis în judecată. Închisoare pe viață?!

Dosarul privitor la cei trei cetăţeni arabi care au contrafăcut alcool sanitar şi l-au vândut în perioada stării de urgenţă din primăvară a fost trimis în judecată. Inconștiența acestora a făcut 17 victime.

 

Ali Dawoud (65 de ani), zis „Zaher“, cetăţean iordanian, Fuad Ahmmed (57 de ani) şi Satar Dawoud, fiul primului, ambii irakieni, au fost deferiţi justiţiei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la capătul unei anchete ce a durat câteva luni. Cei trei sunt acuzaţi de omor calificat, dar şi infracţiuni de contrafacere şi înşelăciune şi, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă închisoarea pe viaţă.

Zeci de persoane, rude ale celor 17 victime identificate în dosar, s-au constituit părţi civile în acest dosar şi vor solicita instanţei să îi oblige pe acuzaţi să le achite daune morale şi materiale. Procesul va începe cu cei trei în arest preventiv, urmând a fi judecat de Tribunalul Iaşi.

Acest dosar cu acuzaţii nemaiîntâlnite în justiţia ieşeană are ce punct de plecare o serie de acţiuni criminale pe care cei trei inculpaţi le-au comis în perioada în care România abia intrase în starea de urgenţă şi era nevoie disperată de materiale de dezinfectare la nivelul întregii ţări. Cei trei au contrafăcut alcool sanitar pe care l-au îmbuteliat sub numele „Sante Med“ şi despre care au scris pe etichetă că este spirt medicinal. În realitate, în loc de alcool eti­lic, indivizii au folosit la prepararea licorii ucigaşe alcool metilic, care este toxic pentru organism.

Arabii au ucis 17 persoane cu spirtul contrafăcut

Procurorii ieşeni au intrat pe fir în acest caz pe 16 aprilie, atunci când un cetăţean din Brăteşti, comuna Stolniceni Prăjescu, a anunţat că un vecin de-al său, Grigore Ermalai, a fost găsit mort în locuinţa sa. Cu o zi înainte, pe 15 aprilie, la nivelul Poliţiei din localitate fuseseră înregistrate alte două morţi suspecte, ale Anei Lulea şi Varvarei Onofrei. Cazuri similare au început să ajungă la urechile anchetatorilor şi în zilele următoare.

Pe 23 aprilie, Alexa Teofan a fost găsit mort în locuinţa sa din acelaşi sat Brăteşti. Pe lista celor 17 victime s-au adăugat persoane din Hărmăneşti, Lunca Cetăţuii, Andrieşeni, Deleni şi Bocniţa. A fost momentul în care anchetatorii au identificat sursa de distribuţie a spirtului, şi anume o firmă ce vindea angro la Iaşi şi care îi aparţine lui Ciprian Barticel. Ancheta avea să releve că acesta nu ştia că spirtul este contrafăcut, el fiind, de altfel, parte civilă în acest dosar, scrie ziaruldeiasi.ro

Mergând mai departe, anchetatorii au ajuns la sursa primară, şi anume la cei trei arabi din Bucureşti. După ce au realizat percheziţii, Faud şi Dawoud au fost găsiţi şi arestaţi în primă fază, aceeaşi măsură fiind luată, câteva zile mai târziu, şi în cazul fiului celui de-al doilea.

Compoziția spirtului ucigaș

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au reţinut în actul de acuzare că Dawoud şi Fuad se cunosc de aproximativ zece ani, ambii fiind acţionari ai unor firmei din Bucureşti. Ei vând produse şi în marile depozite din Bucureşti, cum ar fi Dragonul Roşu. Aceleaşi surse ne-au descris compoziţia spirtului ucigaş: 70% alcool metilic şi 30% apă, peste care adăugau vopsea de ouă de culoare albastră.

Ne puteți urmări și pe Google News