Doar Constantinescu i-a mai făcut asta lui Iliescu. Firea, atac sub centură la Nicușor Dan

Doar Constantinescu i-a mai făcut asta lui Iliescu. Firea, atac sub centură la Nicușor Dan

Primarul general în funcție, Gabriela Firea, lansează un nou atac la adresa lui Nicușor Dan, primarul ales, de această dată pe tema pelerinajului de Sfântul Dumitru.

Din biroul de la Primăria Generală, pe care nu l-a părăsit încă, Gabriela Firea a făcut o nouă postare pe rețelele de socializare, presărată cu citate din Petre Țuțea, în care dă de înțeles că Nicușor Dan ar avea ceva împotriva credincioșilor care ar dori să vină în pelerinaj, în București, de Sfântul Dumitru.

„Judecati singuri. Petre Țuțea: «Fără credinţă, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri». Nicușor Dan: «Din punctul meu de vedere, pelerinajul din București de Sfântul Dumitru nu ar fi trebuit să aibă loc»”, a scris Gabriela Firea în postarea pe care a publicat-o pe Facebook.

Primarul General în funcție susține că evenimentul se va desfășura conform legii, în condiții de siguranță pentru pelerini și pentru bucureșteni, dat fiind protocolul pe care l-a încheiat cu „reprezentanții instituțiilor statului”.

„Asta în condițiile în care Patriarhia Română a acceptat toate condițiile impuse de Guvern, pentru organizarea evenimentului în siguranță. Ca peste tot în lume, în această perioadă. Ca primar general în funcție, am semnat spre aprobare Protocolul de eveniment, după ce m-am asigurat că toți reprezentanții instituților statului au garantat prin semnătură că totul se va desfășura legal și în condiții optime pentru pelerine, pentru toți cetățenii, pentru oraș”, a scris Gabriela Fire pe Facebook.

Gabriela Firea și-a încheiat postarea cu încă un citat de-al lui Petre Țuțea: „«Am avut revelaţia că fără Dumnezeu nu existā adevār». Atât”.

Firea adoptă tactica lui Emil Constantinescu

Postarea Gabrielei Firea cu trimitere la convingerile religioase ale lui Nicușor Dan ne duce cu gândul la celebra întrebare pe care Emil Constantinescu i-a adresat-o lui Ion Iliescu în campania electorală din 1996. Astfel, la confruntarea finală dintre cei doi candidați, înainte de turul al doilea, Emil Constantinescu a făcut un gest teatral, scoțându-și ochelarii de pe ochi şi l-a întrebat pe Ion Iliescu dacă este credincios:

„Domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?“

Fostul președinte a ocolit răspunsul, iar contracandidatul său l-a lovit nimicitor, tranșând, după cum au spus specialiștii în comunicare, rezultatul alegerilor.

„Aţi declarat că sunteţi liber-cugetător. Asta înseamnă necredincios, deci om fără Dumnezeu“, a concluzionat Emil Constantinescu, la momentul respectiv, sigur pe victorie.