O nouă Schismă? - „Papa Francisc dorește să rupă Biserica în complicitate cu forțele globaliste”
- Adrian Pătrușcă
- 22 octombrie 2020, 19:25
Ierarhii conservatori au reacționat rapid și tăios după cutremurul produs în Biserica Catolică de sprijinul declarat al Papei Francisc pentru „uniunile civile” ale homosexualilor.
„Nu trebuie să fii un teolog sau un expert moral pentru a ști că o astfel de declarație este total heterodoxă și constituie un serios motiv de scandal pentru credincioși”, scrie arhiepiscopul Carlo Maria Viganò într-un editorial publicat de LifeSiteNews.
Sprijinul papal pentru homosexuali a fost exprimat în cadrul unui documentar de lung metraj, intitulat „Francesco”, și care a fost proiectat miercuri, 21 octombrie, în cadrul festivalului de film de la Roma.
Pelicula, realizată de regizorul rus Evgheni Afineevski, prezintă cei șapte ani și jumătate de ponficat.
În film, Papa Francisc a făcut două declarații care au făcut rapid înconjurul lumii, deoarece se află în totală contradicție cu învățătura catolică (și creștină, în general).
„Homosexualii au dreptul să facă parte din familie. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie aruncat afară sau făcut să se simtă mizerabil din cauza asta.”
Și:
„Ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunii civile. În acest fel, ei sunt protejați legal. Susțin acest lucru.”
Provocările lui Bergoglio
Viganò afirmă că, prin aceste declarații, Papa dorește, nici mai mult, nici mai puțin, decât să provoace o schismă în Biserica Catolică:
„Este a n-a provocare prin care partea «ultra-progresistă» a Ierarhiei (catolice), după cum a încercat deja să facă cu Exortația post-sinodală Amoris Laetitia, cu modificarea doctrinei privind pedeapsa cu moartea, cu Sinodul Pan-Amazonian și cu obscena Pachamama, și cu declarația de la Abu Dhabi care a fost reafirmată și agravată prin enciclica Fratelli Tutti.”
Și monseniorul Viganò continuă:
„Pare că Bergoglio, încearcă în mod nerușinat să «ridice miza» printr-un crescendo de afirmații eretice, astfel încât să forțeze partea sănătoasă a Bisericii – care include episcopi, cler și credincioși – să îl acuze de erezie, pentru ca să declare această parte sănătoasă a Bisericii schismatică și «dușmană a Papei».”
Și arhiepiscopul conservator își continuă tirul de acuzații de o gravitate fără precedent:
„Jorge Maria Bergoglio încearcă să forțeze unii cardinali și episcopi să se separe de comuniunea cu el, obținând ca rezultat nu propria sa depunere (din scaun) pentru erezie, ci expulzarea catolicilor care doresc să rămână credincioși magisteriului veșnic al Bisericii.”