21 octombrie va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai negre zile pentru presa românească, văduvită chiar şi în zilele noastre de un condei de talia celui pe care l-a avut Pamfil Şeicaru.

La 18 aprilie 1894, în Beceni, judeţul Buzău, se năştea cel care n-a fost doar un ziarist genial al României, ci şi un prozator apreciat în epocă.

Pamfil Şeicaru a urmat cursurile gimnaziale la Tecuci şi cursul superior la Liceul Gh. Roşca Codreanu din Bârlad, absolvit în 1914, conform Agerpres.

Până să-şi descopere vocaţia pentru presă, el urmat mai întâi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Din păcate, în 1916 a fost nevoit să le întrerupă pe durata războiului, dar apoi le-a terminat la Iaşi în 1918.

Acestea detalii sunt disponibile în lucrarea „Dicţionarul general al literaturii române”, apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).

A fost decorat pe front

Dincolo de talentul său înnăscut pentru litere, Şeicaru a dat dovadă şi de un curaj pe care nu mulţi semeni îl au în tolba genetică.

Datorită acestei calităţi, el a fost decorat chiar când se afla pe front, în timpul Primului Război Mondial, cu Ordinul Mihai Viteazul în rang de Cavaler.

De asemenea, a primit şi Croix de Guerre din partea guvernului francez.

1911, anul marelui debut

Îmbogăţit cu experienţa acumulată pe front, Pamfil Şeicaru a debutat în 1911 în revista Freamătul din Tecuci cu o încercare dramatică intitulată „Pe nemâncate”.

Totodată, acesta îşi fructifică la maximum cultura şi lecturile solide pe care le acumulase şi devine un autor apreciat al cronicilor şi recenziilor literare.

Însemnările lui apar în publicaţiile Răsăritul, Junimea literară, Văpaia, Ramuri, Doina, Lumina, Steagul, România viitoare, Lumea ş.a.

„În 1919 a scos la Bucureşti, apoi la Cernăuţi, împreună cu Cezar Petrescu, revista Hiena (1919-1924).

A fost director al cotidianului Ora din Bucureşti (1921), apoi s-a aflat la conducerea ziarului Cuvântul”, arată sursa citată.

În 1928 apare ziarul Curentul

În ianuarie 1928 realizează una dintre marile mutări profesionale şi inţiază editarea unui nou cotidian, Curentul, pe care l-a condus până în 1944.

„Curentul şi publicaţiile-satelit ale acestui trust de presă au impus în jurnalistica românească interbelică o ţinută, rivalizând cu cele mai importante jurnale europene”, se arată în Dicţionarul general al literaturii române.

Şeicaru intră în politică

Era greu ca un astfel de nume şi o astfel de personalitate să nu se implice şi în viaţa politică. Astfel, el a avut 3 mandate de deputat în Parlamentul Românei.

S-a întâmplat în 1928, 1931 şi 1933, când a fost ales ca deputat independent. Presimţind probabil vremurile ce aveau să vină, decide să părăsească România în 1944 (n.r. - anul în care Armata Roşie a ocupat România).

În 1945 s-a stabilit în Spania, ţară în care a locuit până în 1974, an în care s-a mutat în Germania, unde a şi murit.

Activitate neîntreruptă de exil

„Şi-a continuat activitatea publicistică în străinătate, colaborând cu mai multe ziare şi reviste spaniole şi germane.

La Munchen, în ianuarie 1978, a făcut să apară o nouă serie a ziarului Curentul. A scris şi lucrări de istorie, precum Istoria partidelor politice în România (1958) sau Istoria partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional-Ţărănist (I-II, 1963).

A murit la Dachau, în Germania, 21 octombrie 1980”, arată Agerpres.

https://youtu.be/M4MJM6bAMrM