Luptele din Nagorno-Karabah sunt singurul conflict deschis de pe planetă în care se bat față în față creștinii și musulmanii. De aceea, miza sa este mult mai mare decât un petic de pământ arid.

Acordurile de încetare a focului din Nagorno-Karabah nu rezistă mai mult de câteva ore.

Forțele armene continuă să se bată să alunge forțele azere de pe singurul teritoriu pe care l-au cucerit după o ofensivă de o lună: „pungile” din nordul și sudul Nagorno-Karabah.

Bogatul Azerbaidjan adună de ani de zile arme și echipamente militare achiziționate din Rusia, Turcia și Israel, în timp ce Armenia, deși o aliată a Rusiei, a primit doar echipamente vechi, arată o analiză Debka.

Cum a ajutat Turcia Azerbaidjanul

Turcia lui Erdogan a livrat în iunie Azerbaidjanului un lot de drone Bayraktar TB2, în cadrul acordului de apărare dintre cele două țări.

Aceste drone, pe care până de curând Turcia le desfășurase în Libia și Siria, sunt utilizate acum activ de regimul de la Baku împotriva regimului separatist din Nagorno-Karabah.

Mai mult, atunci când Azerbaidjanul a lansat ofensiva împotriva separatiștilor, pe 27 septembrie, ea se afla și în posesia unor avioane de luptă turcești F-16, lăsate cu cinci zile mai înainte după niște exerciții militare comune.

De asemenea, Turcia ar fi desfășurat pe frontul din Caucaz și 1500 de combatanți jihadiști din Siria, lucru dezmințit însă de Ankara.

Nu este clar dacă avantajul tehnologic și numeric al forțelor azere va fi un factor decisiv în conflict, afirmă analiza Debka.

Armenii văd această luptă ca pe una existențială, neputând uita masacrarea și deportarea a mai bine de 1,5 milioane dintre etnicii săi de către Imperiul Otoman, imediat după Primul Război Mondial.

De aceea, ei luptă pe viață și pe moarte pentru fiecare palmă de pământ, beneficiind și de puternicul sprijin al comunităților armene din lumea întreagă.

Tehnologie vs. Curaj, și totuși deznodământul conflictului va depinde în mare măsură de intențiile sponsorilor lor internaționali, Turcia și Rusia, notează Debka.

Liderul turc, Recep Tatyyip Erdogan, urmărește să-și extindă influența în Caucazul vecin, mai ales după o serie de eșecuri usturătoare suferite în Orientul Mijlociu.

El are intenția de a utiliza Azerbaidjanul ca o trambulină și să acționeze cât mai rapid, profitând de reținerea de moment a lui Vladimir Putin de a sprijini cu toate forțele Armenia.

Manevrele lui Putin

Putin și-a asumat deocamdată un rol diplomatic. Deși, după cum am arătat, acordurile de încetare a focului pe care le mediază nu rezistă mai mult decât câteva ore, Putin are intenția de a-și menține controlul asupra oricărei soluții politice viitoare pentru regiune.

Pentru moment, scrie Debka, poziția sa este ambiguă. Liderul rus se abține să furnizeze sprijin total armenilor pentru a evita să împingă Azerbaidjanul în brațele turcilor.

Însă, până la urmă, Rusia va fi nevoită să se alinieze alături de Erevan din două motive: pentru Putin, Armenia și marea sa bază militară rusă reprezintă o contrapondere importantă al expansionismul turc în Caucaz, inclusiv o întărire pentru poziția rusă în Siria.

Și al doilea: îngăduind ca Armenia să cedeze controlul asupra Nagorno-Karabah Azerbaidjanului și Turciei ar pune sub semnul întrebării influența Rusiei în alte foste republici sovietice.

Kremlinul ar prefera să integreze Azerbaidjanul în organismele de securitate și economice ruse, în care Armenia este parte.

Președintele de la Baku, Ilham Aliev, nu este însă omul care să pe jucat pe degete. Așa cum a descoperit-o și Erdogan, el este un decident mult mai independent decât unii dintre foștii săi parteneri.

Până acum, Azerbaidjanul nu a capturat suficiente teritorii pentru a avea ce să pună pe masa negocierilor sau poată formula o pretenție maximalistă forțelor armene de a se retrage din enclava cu populație armeană încastrată în teritoriul său.

Baku este jenat și de alți factori, precum faptul că armenii au poziții fortificate în zona muntoasă Karabah. O iarnă geroasă i-ar aduce pierderi importante, militare și civile.

Deja, pierderile civile se acumulează la niveluri dezastruoase, iar un conflict prelungit ar duce la o intervenție internațională nedorită, compromițând comerțul energetic de care Azerbaidjanul este dependent.

Totuși, Azerbaidjanul musulman este mai mare, mai puternic și mai bogat decât Armenia creștină, iar Baku contează că Erevanul, fără un sprijin decisiv din partea Rusiei, va fi primul care face pasul înapoi.