The Guardian prevestește Apocalipsa. De vină e acordul fragil al lui Boris Johnson cu UE

The Guardian prevestește Apocalipsa. De vină e acordul fragil al lui Boris Johnson cu UE

Rezultatul urmărit de premier în cadrul tratativelor de ordin comercial nu va putea evita niște costisitoare neplăceri la frontieră, scriu jurnaliștii de la The Guardian.

Acordul restrâns cu UE, pe care îl urmărește Boris Johnson, va cântări ‘extrem de greu’ în capacitatea de negociere a Marii Britanii, a avertizat un fost șef al Departamentului Brexit în contextul unor îngrijorări crescânde legate de faptul că țara ar fi periculos de prost pregătită din acest punct de vedere.

La sfârșitul acestei săptămâni, negocierile au rămas blocate după ce oficialii din Downing Stret (reședința oficială a premierului, totodată sediu al guvernului britanic, n. red.) le-au spus negociatorilor europeni să nu se mai deranjeze să-și facă planificata lor deplasare la Londra dacă nu oferă o „schimbare fundamentală de abordare”. Premierul a evitat totuși să suspende discuțiile programate în această săptămână. Demonstrând gravitatea nemulțumirii din lumea afacerilor, peste 70 de asociații comerciale și organizații profesionale dau astăzi publicității o extraordinară pledoarie comună, cerându-le ambelor părți să ajungă la o înțelegere.

"Lipsa unui acord este mai rea decât existența acordului"

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuși, în cadrul guvernului, dar și în domeniul respectiv, există mari temeri potrivit cărora lipsa unui acord maschează impactul unui acord comercial ‘firav’ cu UE. Deși un acord ar înlătura taxele comerciale, vor putea fi impuse niște “bariere fără taxe“, iar asta le-ar aduce serioase costuri suplimentare și dificultăți de ordin practic transportatorilor, fiind de așteptat ca o bună parte a serviciilor britanice din sector să cadă victimă unor noi bariere. Philip Rycroft, care a condus Departamentul Brexit până anul trecut, a declarat că, practic, negociatorii discută “limitele noilor bariere comerciale”.

“Cu siguranță că lipsa unui acord este mai rea decât existența acordului, dar merită să amintim – declarațiile vamale, declarațiile de securitate, controalele reglementare, regulile legate de originea produselor, respectarea tuturor dispozițiilor – o întreagă panoplie de reguli vamale aplicabile dacă încheiem acordul”, a mai spus el. “În ambele cazuri, schimbarea care va interveni la sfârșitul acestui an va reprezenta o mare problemă logistică, și încă una foarte costisitoare“.