Decizie incredibilă a unei instanțe. Fără steagul României pe Primăria Sfântu Gheorghe!

Decizie incredibilă a unei instanțe. Fără steagul României pe Primăria Sfântu Gheorghe!

Magistrații au anunțat decizia într-un caz plin de controverse și patimi: cel al steagurilor, românec și unguresc, de pe clădirile publice din Sfântu Gheorghe.

Decizie luată de magistrații Curții de Apel Brașov, care au respins recursul Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva sentinței Tribunalului Covasna, care la rândul său a respins acțiunea ADEC împotriva primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în cazul drapelului României de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe.

Antal Arpad, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, a fost acționat în instanță în luna decembrie a anului 2018 de către ADEC, solicitând să rearboreze drapelul național al României pe turla primăriei, după ce în anul 2015 edilul a îndepărtat acest simbol național arborat timp de 20 de ani pe turla primăriei, conform siteului dantanasa.ro.

Conform sursei citate, ADEC a solicitat public, în anul 2019, conducerii Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Covasna și Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș să se implice în acest dosar însă oficialii instituțiilor amintite au refuzat.

A ridicat motive tehnice

Sentința Tribunalului Covasna suna astfel: „Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), prin reprezentant legal Dan Tanasă, în calitate de preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Sfântu Gheorghe. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna, în termen de 15 zile de la comunicare”.

Argumentul invocat de Tribunalul Covasna a fost legat de existența a două drapele deasupra intrării principale iar noua configurație a turlei nu mai permite arborarea drapelului României acolo unde a stat arborat timp de 20 de ani. Edilul Antal Arpad a invocat motive tehnice pentru a justificat refuzul arborării drapelului României acolo unde a stat arborat 20 de ani. În fața judecătorilor a spus că acel drapel lezează sentimentele comunității maghiare din oraș.

ADEC a formulat  o cerere de recurs, dar magistrații Curții de Apel Brașov au dat dreptate primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (detalii aici).

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, magistrații Tribunalului Covasna și cei ai Curții de Apel Brașov au asistat impasibili cum un primar UDMR micționează pe istoria și demnitatea românilor.