Haos în Sănătate! Milioane de români vor avea de suferit. Decizia a fost luată
- Mihnea Talau
- 1 octombrie 2020, 06:09
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că din 1 octombrie cardul de sănătate redevine obligatoriu, cu excepția consultațiilor la distanță. De asemenea, mai multe documente au fost amânate până la sfârșitul anului. Toate acestea au fost reglementate prin OUG 162/2020.
Astfel, de la începutul lunii octombrie, atunci când vor merge la medic, pacienții vor trebui să prezinte, din nou, cardul de sănătate, după ce, în luna mai, fuseseră scutiți de folosirea lui. Totuși, pentru consultațiile la distanță acordate de medicii de familie și de medicii specialiști din ambulatoriul clinic nu va fi necesară prezentarea cardului până la sfârșitul acestui an, se arată în ultimul comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Așa cum stabilește OUG 162/2020, până la sfârșitul anului, „consultațiile medicale la distanță acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia”.
Asta înseamnă că în cazul altor consultații, respectiv cele acordate la cabinet, e necesară prezentarea cardului de sănătate, lucru confirmat și de CNAS, printr-un comunicat publicat luni.
Mai exact, așa cum a declarat Adela Cojan, președintele CNAS, „[r]eintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situațiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidență cât mai exactă și a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem”.
Potrivit președintelui CNAS, consultațiile la distanță rămân, în continuare, o alternativă bună la consultațiile din cabinet, atât pentru pacienți, cât și pentru medici, în contextul epidemiei de coronavirus.
Tot prin OUG 162/2020, a fost prelungită, până la finalul anului, și valabilitatea mai multor documente medicale, și anume pentru: biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru medicină fizică și de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialități paraclinice; recomandările medicale și deciziile de aprobare pentru procurarea unor dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive.
În esență, OUG 162/2020 prevede prelungirea aplicabilității unor măsuri din domeniul sănătății, stabilite de OUG nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precizează sursa citată.