Andreea Mantea, copleșită de atențiile iubitului, cu ocazia zilei de naștere
- Andrei Calin
- 21 septembrie 2020, 23:51
A fost sărbătoare pentru una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune.
Motiv de sărbătoare pentru cunoscuta vedetă TV, Andreea Mantea, care zilele trecute a împlinit vârsta de 34 de ani. Deși ar fi vrut să organizeze o petrecere cu mulți invitați, ea a trebuit să restrângă lista invitaților, din cauza restricțiilor impuse în vremea pandemiei de coronavirus. Prezentatoarea de la Kanal D i-a avut alături de iubitul ei și pe fiul său David.
Andreea Mantea a publicat pe contul de Instagram câteva imagini de la eveniment și poze cu florile primite de la partenerul ei. Cadoul dulce a fost reprezentat de un tort pe care iubitul i-a scris Andreei „Pentru că te iubesc”.
Va multumesc din tot sufletul meu pentru toate mesajele! 🥰Sunteti minunati! 🤗❤️Sunteti langa mine mereu, indiferent de situatie si asta ma copleseste! ❤️ Va multumesc si va doresc din tot sufletul meu, tot binele din lume! 🤗” a scris vedeta pe rețeaua de socializare.
La începutul lunii septembrie, Andreea Mantea a postat pe rețelele de socializare o poză cu iubitul ei misterios. Cei doi erau la mare și se sărutau sub lumina Lunii. Despre partenerul vedetei nu se știu foarte multe amănunte.
„Am început săptămâna cu relaxare! #LastDayOfSummer
Nu pot să zic decat că… merităm! Doamne ajută să fie așa toată săptămâna! Săptămână magică tuturor!”, era mesajul transmis de Mantea.
Fanii Andreei au fost entuziasmați de faptul că diva și-a găsit jumătatea.
„Felicitări! Meriți să fii fericită, iubită și sănătoasă! Să vă iubiți veșnic!”,„Ai primit inelul, cine e norocosul” și „Bă, frate, dacă ea nu vrea să îl arate pe iubitul ei este decizia ei! Că nu suferim noi în locul ei sau altceva. Și dacă ținem la ea, ar trebui să-i urăm sănătate și tot ce este mai bun, (…)! Nu este obligată de nimeni să-l arate! Ea este un înger și Doamne ajută să semăn la frumusețe și la caracter cu ea! (…)”, au fost câteva dintre mesajele „urmăritorilor” Andreei Mantea.