Victorie dramatică la handbal feminin. CSM București s-a impus în ultima secundă
- Ionel Sclavone
- 20 septembrie 2020, 19:57
Echipa de handbal feminin CSM București s-a impus în fața danezelor de la Esbjerg, în al doilea meci disputat în grupele Ligii Campionilor.
Handbalistele de la CSM București au învins, în deplasare, cu scorul 30-29 (17-15), în al doilea meci din grupa A a Ligii Campionilor, după un meci care a produs mari emoții celor care l-au văzut.
Echipa din București a început bine, conducând în prima repriză chiar și la o diferență de șase goluri. Ulterior, pe măsură ce timpul înainta, danezele au reușit să recupereze și să echilibreze jocul astfel că după o partidă dramatică, cu 30 de secunde înainte de final, scorul de pe tabela de marcaj înregistra egalitatea – 29 la 29.
Esbjerg a restabilit egalitatea în debutul reprizei secunde, 18-18 (36), iar apoi a condus o singură dată, cu 22-21 (46), în rest gazdele au fost echipa în cursă de urmărire, chiar dacă formaţia bucureşteană nu a avut un avans mai mare de un gol pe tabelă.
Româncele au câștigat, într-un final, victoria fiind reușită datorită golului marcat de vedeta echipei, Cristina Neagu. Aceasta a înscris la ultima fază a jocului, chiar înainte ca arbitrii să fluiere încheierea partidei. Și de această dată, Cristina Neagu a fost principala marcatoare, ea acumulând un număr de 10 puncte marcate.
În celelalte două meciuri ale acestei rundei, Rostov – Krim a fost 23-23, iar Metz - SG BBM Bietigheim, s-a încheiat cu scorul 36-27.
Trebuie spus că în primul meci pe care l-a disputat în Grupa A actualei ediții a Ligii Campionilor, CSM București a învins, pe teren propriu, echipa franceză Metz, cu scorul de 31-26. Echipa antrenată de Adrian Vasile a acumulat, până acum, după primele două etape, punctajul maxim. CSM București va juca următorul meci pe teren propriu cu echipa de la Rostov Don, în ziua de 27 septembrie.
Conform calendarului competiței meciurile din faza grupelor LIgii Campionilor la handbal feminine se vor desfășura până la începutul anului viitor, pe 14 februarie 2021.
La final, echipele clasate pe primele două locuri în grupe se vor califica mai departe, în sferturile de finală. Ulterior, echipele de pe locurile 3-6 vor juca play-off, pentru celelalte patru locuri disponibile, în sistem eliminatoriu, în intervalul 6 - 7 martie și 13 - 14 martie 2021.