Laura Codruța Kovesi, acuzată de englezi. Cum s-a apărat fosta șefă de la DNA
- Alexandru Toader
- 9 septembrie 2020, 20:45
Laura Codruța Kovesi a acceptat să-i acorde un interviu jurnalistului Stephen Sackur, de la BBC.
Fosta șefă de la DNA și actualul procuror-șef european a vorbit despre modul în care decurg lucrurile și care sunt activitățiile EPPO, despre colaborările cu serviciile secrete, despre dedesubturile statului paralel, dar și despre activitățile pe care le are la noul loc de muncă.
Jurnalistul BBC a încercat să-i pună piedici româncei, cu anumite subiecte. „Domnul Tăriceanu a spus că DNA a devenit coruptă și a devenit parte a politicului, din cauza cooperării dumneavoastră cu Serviciile Secrete? Dacă aduceți metoda (SRI) în Europa, veți face mulți oameni nefericiți!”, a spus Stephen Sackur.
„Nu este vorba despre metode, ci despre aranjamentele de lucru bazate pe legislație. Am primit informații de la serviciile secrete și am deschis dosarele. Investigațiile noastre au fost făcute de procurori și polițiști și serviciile secrete nu au lucrat la aceste cazuri”, a răspuns Laura Codruţa Kovesi pentru BBC.
Kovesi a mai spus că la nivel european va lucra legal, așa cum a făcut și în România. Însă, jurnalistul BBC a pus-o din nou în dificultate, afirmând: „Curtea Constitutională a spus că ați creat un sistem paralel”.
Lăudată de The Guradian
„Am preluat biroul în noiembrie. Pentru a-mi începe activitatea, trebuie să am procurori europeni, acei procurori care lucrează cu mine în Luxemburg și acei procurori delegați care vor lucra în statele lor naționale. Trebuie să construim noul birou, să avem toate reglementările interne, toți procurorii europeni. Este responsabilitatea dintre Comisie, PE, Consiliu și toate autoritățile naționale”, a precizat fosta șefă de la DNA.
Jurnaliștii de la The Guardian a ținut să amintească faptul că Laura Codruța Kovesi „este oprită pe stradă pentru fotografii și strângeri de mână în țara de origine”. Mai mult, cotidianul a notat că aceasta a avut susținători pentru a ocupa funcția de procuror-șef EPPO în întreaga Europă, și că a fost susținută de multe guverne, dar nu și de cel care se afla la putere în perioada în care aceasta conducea DNA-ul.