Viața neștiută a geniului Stephen Hawking. Cartea soției spune tot!

Viața neștiută a geniului Stephen Hawking. Cartea soției spune tot!

O nouă carte despre viața lui Stephen Hawking face dezvăluiri despre viața de cuplu a savantului și despre relația cu cele două soții, Jane și Elaine

Cartea lui Leonard Mlodinow, „Stephen Hawking: A memoir of friendship and physics”, care va fi lansată pe 8 septembrie, face dezvăluiri despre viața de familie a renumitului fizician, despre relațiile cu femeile din viața sa etc. Mlodinow și Hawking au fost prieteni apropiați și au lucrat împreună la o altă carte, apărută în 2010 - „The Grand Design”.

În noua sa lucrare, prezentată de dailymail.co.uk, el vorbește despre viața amoroasă a savantului, despre relațiile acestuia cu cele două soții, Jane și Elaine dar și despre bizara „familie lărgită” a acestuia din care făceau parte el, prima soție, cei trei copii ai lor, amantul acesteia și cea de-a doua soție.

Leonard Mlodinow, fizician și prieten apropiat al lui Stephen Hawking arată o altă față a căsniciei acestuia cu cea de-a doua soție, Elaine, pe care o acuză că și-ar fi abuzat fizic soțul.

Autorul dezvăluie cum a început relația celor doi, după ce prima soție a început o aventură cu un alt bărbat.

Elaine era asistentă, avea părul roșu, îi plăcea să facă skateboard și știa să firteze, fără să fie dezarmată de starea fizică a lui Hawking. Faptul că era căsătorită și că soțul ei, David, un mare fan al fizicianului, a fost inginerul care a ajutat la dezvoltarea sintetizatorului de vorbire pe care îl folosea savantul nu a împiedicat-o să înceapă o relație cu Stephen.

Familia extinsă a savantului

La apropierea celor lor a contribuit și răceala care a intervenit între fizician și prima sa soție, Jane. Boala lui Hawking a creat, încă, de la început, probleme în cuplu, dar cei doi soți le-au depășit, reușind să aibă trei copii. Potrivit lui Mlodinow, din cauza bolii Stephen a fost întotdeauna un partener sexual complet pasiv, dar și foarte fragil.

Astfel, pentru Jane, relațiile cu el s-au transformat în experiențe înfricoșătoare, care nu-i aduceau nici un fel de satisfacție. În timp pasiunea s-a stins, iar relația lor s-a limitat doar la cea dintre o îngrijitoare și un pacient. În acest context, ea a început o aventură cu maestrul de cor Jonathan Hellyer Jones, de la biserica locală din Cambridge.

I-a mărturisit soțului, iar acesta i-a dat binecuvântarea cu condiția ca aventura să se desfășoare în familie, cu discreție, departe de ochii curioșilor. Hawking a propus un aranjament, un fel de familie extinsă din care făcea parte și iubitul lui Jane.

Ulterior, după ce Stephen a cunoscut-o pe Elaine și a început o aventură cu aceasta, familia s-a mai extins o dată. Din ea făceau parte, acum, Stephen, Elaine, Jane și Jonathan precum și cei trei copii ai savantului.

Aranjamentul a durat cinci ani, până când Stephen s-a mutat cu Elaine și s-au căsătorit, în 1995.

Ne puteți urmări și pe Google News