„Este un cadou al lui Allah pentru poporul nostru!”

Aceste cuvinte au fost rostite de către liderul palestinian Yaser Arafat, în 1999, la aflarea descoperirii zăcământului de gaze naturale de la Noa, în largul coastelor Gazei.

De atunci, multe alte zăcăminte au fost descoperite în această parte răsăriteană a Mării Mediterane, în largul coastelor Israelului, Greciei, Ciprului, Egiptului și Libiei. Majoritatea lor au fost botezate cu nume din mitologia greacă și din Biblie: Leviathan (peste 600 de miliarde de metri cubi), Calypso, Afrodita sau Tamar.

Subsolul de aici este atât de bogat în rezerve de combustibili fosili încât observatorii au numit-o „noua Norvegie”.

Un reprezentant al grupului de consultanță în domeniul energetic,Wodd Mackenzie, declara recent pentru Le Figaro că acest eldorado mediteranean conține în total circa 1900 de miliarde de metri cubi de gaze. Ceea ce reprezintă necesarul de gaze al României pe aproape 100 de ani.

Dacă majoritatea acestor zăcăminte nu se află încă în exploatare (la Leviathan, aceasta a început anul acesta), promisiunea de noi descoperiri ațâță poftele țărilor din zonă, printre care puternica și agresiva Turcie.

Săptămâna trecută, Ankara a trimis vasul de cercetări seismice Oruç-Reis într-o regiune aflată în Zona Economică Exclusivă a Greciei, escortat de mai multe nave de război.

Nu este o premieră: la sfârșitul lui iulie, optsprezece vase de război turce escortau aceeași navă în largul coastelor Greciei, punând Atena în stare de război.

Duminica trecută a avut loc o nouă provocare: marina turcă a anunțat că nava de foraj Yavuz își va extinde explorările în largul Ciprului.

UE și-a exprimat îngrijorarea față de escaladarea tensiunilor în regiune. Franța, cu interese economice în zonă (compania Total a obținut o licență de exploatare în apele Ciprului) și-a consolidat prezența militară în zonă.

Însă Turcia, care nu recunoaște convenția de la Montego Bay, ce stabilește dimensiunile și regimul Zonelor Economice Exclusive (200 de mile marine în care țara limitrofă are libertate deplină de a exploata resursele), nici nu se gândește să renunțe la pretențiile sale asupra zăcămintelor din regiune.

Turcia importă 90% din gazele pe care le consumă economia sa. Marele său furnizor este Rusia. Lui Erdogan nu îi convine această dependență energetică de Putin și caută să se elibereze.

În acest scop, el vizează mai ales zăcămintele promițătoare situate în largul zonei de nord a Ciprului, ocupat de Turcia în 1974, în urma unei invazii fulgerătoare. Însă așa-zisa Republică Turcă a Ciprului de Nord nu este recunoscută de nimeni în lume, cu excepția Turciei.

Mai există și un alt motiv al atracției pe care Erdogan o resimte față de aceste rezerve: gazul natural are un viitor frumos chiar în perspectiva unei „revoluții verzi”.

Centralele pe gaz sunt utile pentru a completa sistemele energetice bazate pe energii refolosibile (cum este, de pildă, cel al Germaniei), deoarece ele pot compensa cu ușurință lipsa vântului sau sau a soarelui și produc de două ori mai puțin CO2 decât cărbunele.

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a dat de altfel asigurări, într-un raport recent, că gazele naturale nu impietează asupra realizării obiectivelor Acordului de la Paris, din 2015.

Totuși, exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din estul Mediteranei nu este ușoară. Acestea se află la mari adânci, ceea ce face necesare investiții considerabile.

De exemplu, dezvoltarea exploatării Leviathanului a mâncat 5,6 miliarde de dolari consorțiului format de grupul american Noble și de compania locală Ratio.

De asemenea, principalul debușeu potențial al acestor gaze, Uniunea Europeană, face necesar transportul acestora către Europa. În acest scop, Israelul, Ciprul și Grecia au lansat un proiect de gazoduct submarin, botezat EastMed. Conducta uriașă și foarte scumpă (6 miliarde de euro) ar urma să transporte gazele până în Italia.

Însă și aici apare Erdogan, care se pune de-a curmezișul EastMed, deoarece nu concepe să scape din mâini o asemenea comoară. Cu atât mai mult cu cât Turcia deține și o poziție privilegiată ca transportator de gaze, dat fiind că numeroase conducte din Orientul Mijlociu care traversează această țară.

Așa că Erdogan a avertizat: EastMed nu va fi dus la bun sfârșit.

Și pentru a arăta că amenințările sale nu sunt vorbe goale, liderul turc a încheiat un acord de împărțire a spațiului maritim cu Libia. Conform acestui document, Turcia și-a asumat cu de la sine putere acces la zonele râvnite din apele Ciprului și Greciei.

Documentul permite de asemenea blocarea EastMed.

Încă o dată, Uniunea Europeană a protestat. Angela Merkel, șefa guvernului Germaniei, țară care exercită președinția prin rotație a Uniunii Europene, a cerut reținere din partea Turciei, Greciei și Ciprului, nefăcând vreo distincție între agresor și agresați.

Pe această tradițională paralizie europeană mizează și Erdogan pentru a-și urmări în continuare planurile.