De ce litoralul românesc rămâne în topul preferințelor și în această perioadă de pandemie?(P)
- Iuliu Vlădescu
- 14 august 2020, 14:42
De teama infecției cu COVID-19 mulți turiști care își pregătiseră vacanțele de vară încă de la începutul anului, au renunțat la planurile lor de a pleca în străinătate și au rămas acasă alegând în schimb litoralul românesc.
Oricum am privi situația, anul 2020 este unul atipic pentru turism, dar chiar și în aceste condiții există rost de distracție și voie bună, mai ales că antreprenorii de la mare s-au pregătit cum se cuvine să-și întâmpine clientela.
Chiar dacă numărul de șezlonguri de pe plajă a scăzut, pe de-o parte din cauza restricțiilor care impun distanțarea socială și pe de altă parte din cauza prețurilor mult mai piperate decât în anii trecuți, pe litoral există și alte forme de distracție în afară de clasica zi la plajă, la bronzat.
Plimbările pe faleză, mesele la terase, precum și cluburile sunt accesibile oricărui turist care vrea să-și condimenteze puțin vacanța, iar cei care nu se mulțumesc doar cu atât și vor ceva cu adevărat special, au la dispoziție și parcuri acvatice unde adrenalina atinge cote maxime.
Cum te poți distra în siguranță la mare?
JT Watersports este unul din parcurile de distracție de pe litoralul românesc care îi face pe români să nu regrete că au ales să-și petreacă vacanța în propria patrie în loc să meargă în străinătate. Cu o investiție de 5 milioane de euro până în prezent, parcul pune la dispoziția turiștilor în căutare de adrenalină jet-ski-uri, cursuri de ski nautic, bărci motorizate, hidrobiciclete, o instalație de wibit cu o lungime de un kilometru și o școală de wake.
Astfel, atât pentru amatorii de sporturi acvatice, cât și pentru profesioniști, pe litoralul românesc există rost de distracție.
În vederea limitării răspândirii infecției cu COVID-19, toate activitățile din parcul JT Watersports enumerate mai sus se desfășoară cu precauție, iar echipamentul obligatoriu primit de turiști la intrarea în parc, constând în veste de salvare, este dezinfectat cu substanțe speciale după fiecare purtare.
Pentru turiștii iubitori de natură, la fel de atractivă ca o zi la JT Watersports este și o plimbare cu catamaranul, distracție în timpul căreia ai șansa de a vedea delfini în mediul lor natural. Excursia pe apă cu catamaranul pornește din portul Mangalia și durează timp de trei ore explorând în acest timp șantierul 2 Mai, dar și apele din apropierea stațiunilor Saturn, Venus, Neptun și Olimp.
Inaugurată acum 16 ani, telegondola din Mamaia este activă și anul acesta, oferind amatorilor de distracție de la înălțime o priveliște minunată a întregii stațiuni. O cursă cu telegondola durează aproximativ 10 minute, iar cabinele sale se plimbă între hotelul Perla și Cazinoul din Mamaia.
Cum te poți caza în siguranță la mare?
Proprietarii de hoteluri, pensiuni, vile și apartamente închiriate în regim hotelier și-au luat în serios misiunea de a-și proteja clienții de infecția cu coronavirus și așa cum le impun și autoritățile, iau înainte de check in temperatura turiștilor veniți să se cazeze, încurajează plata cu cardul și pun la dispoziția tuturor, în spațiile comune ale unităților lor de cazare, dezinfectant lichid.
Purtarea măștii în interiorul unităților este și ea o condiție obligatorie, respectată atât de personal, cât și de turiștii, întrucât, în lipsa unui astfel de accesoriu intrarea în unitate este strict interzisă.
Pentru o vacanță distractivă și absolut sigură anul acesta, la mare, pe litoralul românesc, cei interesați de oferte premium și tarife avantajoase pot căuta pe site-ul CazarePeLitoral.ro cele mai potrivite unități de cazare pentru nevoile lor. Doar aici, găsești la un loc o mulțime de variante de cazare la Mangalia, pentru toate gusturile și toate buzunarele.
În concluzie, de ce aleg turiștii români să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc?
Litoralul românesc are multe de oferit chiar și în această perioadă foarte dificilă. Respectând cu sfințenie recomandările și ordinele autorităților, antreprenorii de la mare fac tot posibilul să ofere celor care le solicită serviciile cele mai bune și mai sigure condiții.
În plus, chiar dacă tarifele pentru cazare și diferite alte facilități au crescut față de anii trecuți, cu puțină răbdare și motorul de căutare potrivit, încă se găsesc soluții pentru toate bugetele. Astfel, pentru că este sigur, practic, comod și într-unele cazuri, convenabil, mulți turiști români s-au orientat anul acesta către litoralul românesc în loc de “a-și întinde aripile” și a zbura peste mări și țări.