METEO. În sfârșit, se schimbă vremea! Ce ne așteaptă în următoarea perioadă

METEO. În sfârșit, se schimbă vremea! Ce ne așteaptă în următoarea perioadă

Meteorologii au anunțat pentru vineri o vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţarii, izolat caniculară în extremitatea sudică unde şi indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi depaşi uşor pragul critic de 80 de unitaţi.

 

Astfel, ANM anunță că cerul va fi variabil, cu unele înnorari şi izolat ploi de scurtă durata, în special la munte, iar spre seară şi în vestul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 35 de grade.

În București, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorari după-amiază când vor creşte condiţiile pentru ploi slabe de scurtă durata şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 33...34 de grade.

La munte, pe parcursul zilei, cerul va avea înnorari şi pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durata. Noaptea, în masivele vestice şi sud-vestice, înnorarile se vor accentua şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial şi intensificări de scurtă durata ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantitaţile de apă vor depaşi 20...25 l/mp. Regimul termic nu va avea variaţii semnificative faţa de intervalul anterior.

Sâmbătă se răcoreşte uşor şi vremea va fi schimbătoare. Vor fi perioade cu ploi torenţiale şi izolat va cădea grindinã.

Atenție, români! Vremea se schimbă radical. Ce urmează în București și în țară

La mare, vremea va fi în general frumoasă şi normală termic. Cerul va fi variabil. Vântul va suflă slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime de 20-21 de grade.

Sâmbătă se răcoreşte şi vor fi cel mult 26 de grade pe plajă dar şi în apa mării. Se mai aduna norii, însã condiţiile de ploaie vor fi reduse şi vântul se va înteţi din când în când.

În țară, sâmbătă, instabilitatea creşte în vest, sud-vest, în centru şi la munte. Pe aici se mai răcoreşte şi vin ploi torenţiale, cu tunete, fulgere şi vânt intens. În celelalte zone avem încă o amiază toridă.

Duminică, mai rămân câteva averse prin vest, sud-vest şi pe la munte. În rest vremea va fi preponderent frumoasă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News