Monica Anisie, gafă monumentală. Un fost premier o compară cu Vanghelie

Monica Anisie, gafă monumentală. Un fost premier o compară cu Vanghelie

Ministrul Educației a fost luat peste picior în plenul Parlamentului.

Monica Anisie a reușit să facă o gafă memorabilă, după ce a afirmat că în școli se vor găsi „pepsiglas” (n.a. - varianta corectă este plexiglas). Ironiile au curs la adresa ministrului Educației, iar printre cei care au luat-o peste picior pe Anisie s-a numărat și Victor Ponta, liderul partidului Pro România.

„Aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, să poarte măşti, să aibă viziere sau fie băncuţa dotată cu PEPSIGLAS, că de fapt despre asta vorba”, a spus Anisie la Antena 3.

Miercuri, Ponta a afirmat în plenul reunit al Parlamentului că „Guvernul Pepsiglas” ar trebui să fie demis. El a făcut o trimitere către Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, cunoscut pentru „perlele” pe care le lansa în perioada de glorie politică.

„Am aflat de la dna Anisie că are soluţie cu PEPSIglas. Faptul că e analfabetă nu e de râs. Mă gândeam dacă dl Orban nu o să o remanieze şi să îl ia pe dl Vanghelie (Marian Vanghelie, ex-primar PSD) că tot s-au inţeles la Sectorul 5 şi ar fi bun de ministru”, a afirmat Victor Ponta.

Altfel, legat de începerea anului școlar, premierul Ludovic Orban afirma săptămâna trecută. „Toate aceste proceduri vor fi curând, în 10 zile maxim, ele vor fi parte din acte normative, se va face training-ul, inspectorii, training cu directorii de şcoli. De asemenea, urmărim programe de creştere a abilităţilor de transmitere a cunoştinţelor, pentru cadrele didactice, online, astfel încât să creştem performanţa în organizarea lecțiilor on-line”, declara șeful Guvernului.

Ludovic Orban mai anunța că „Avem linii pe care le urmărim, vor fi pregătiţi, vor şti ce au de făcut. Oricum, ca procedură va fi, probabil, o procedură, la propunerea şcolii cu avizul DSP şi al Inspectoratului Şcolar. Deciziile, altele decât decizia efectivă de deschidere normală a şcolii, vor fi luate de comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă.”