Declarații de presă după înmormântarea interlopului Emi Pian. LIVE TEXT
- Lucian Ionescu
- 9 august 2020, 15:25
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, va susţine, duminică, începând cu ora 14,00, o declaraţie de presă, la sediul MAI.
UPDATE
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog a spus : „Conducerea ministerului aduce mulțumiri efectivelor care au acționat în ultimele zile pentru protejarea cetățenilor din întreaga țară, într-un context extreme de dificil. Fiecare aglomerare de oameni presupune anumite riscuri. Colegii noștri au luat măsuri graduale și specifice
Ordinea publică a fost păstrată și nu am avut situații de risc pentru oameni. Persoanele care au încălcat legea au fost sancționate”
Aproximativ 100 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi, astăzi, pentru a se asigura că înmormântarea liderului interlop Emi Pian va decurge fără incidente.
Jandarmeria București precizează că persoanele prezente la înmormântarea liderului clanului Duduianu, Emi Pian, au fost dispuse în grupuri, pentru a se evita expunerea, iar când nu s-a respectat legea au fost dat amenzi, în total de 5.500 de lei.
Potrivit legii, jandarmii au fost prezenți pentru a asigura ordinea publică, fiind vorba de o adunare de persoane, indiferent de natura și contextul acesteia, potrivit unui comunicat transmis de Jandarmerie.
„Am fost prezenți, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea eventualelor incidente și limitarea efectelor adunării publice asupra căilor de comunicații, ținându-se cont de faptul că trebuie înlesnită circulația Ambulanței, Pompierilor și altor forțe care acționează în regim de urgență”, precizează Jandarmeria București
UPDATE
Ministerul Afacerilor Interne a revenit în legătură cu anunțul anterior și precizează că declarația de presă va avea loc la ora 15:00
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Declaraţia va fi transmisă integral şi pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne
Știre în curs de actualizare