Ce amendă a primit o terasă din Mamaia care a rămas deschisă după ora 23.00

Ce amendă a primit o terasă din Mamaia care a rămas deschisă după ora 23.00

Inspectoratul Teritorial de Muncă a amendat administratorul unei terase situată în Piaţeta Cazino din Mamaia pentru că a continuat să funcționeze după ora 23.00.

Sancțiunea aplicată de Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost în conformitate cu noile reglementări ale Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, anunță IPJ Constanţa.

"În cursul zilei de luni, reprezentanţii ITM Constanţa au luat măsura sancţionării contravenţionale a unui operator economic din staţiunea Mamaia (zona Piaţetei Cazino), cu amenda în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind programul de lucru din data de 2 august", potrivit unui comunicat al IPJ Constanţa, citat de Agerpres.

Aproximativ 200 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai organelor de control din au acţionat duminică noaptea, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în vederea prevenirii şi limitării infectării cu COVID-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa, se arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au fost verificate 133 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 35.000 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, alte trei pentru contravenţii privind protecţia consumatorilor, patru amenzi pentru activităţi ilicite de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi 10 sancţiuni pentru fapte de încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, conform IPJ Constanța.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de sâmbătă Hotărârea nr. 38 din 1 august 2020, prin care stabilește care sunt zonele în care este limitat programul teraselor, barurilor, operatorilor de jocuri de noroc. Decizia a intrat în vigoare duminică, 2 august.

„Au fost stabilite, la propunerea specialiștilor, zonele în care este limitat programul teraselor, barurilor, operatorilor de jocuri de noroc și altora asemenea, cu scopul limitării răspândirii noului tip de coronavirus (COVID-19).

Aceste zone sunt: județele Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București. Restricțiile sunt în vigoare pentru 14 zile.

Barurile, terasele, sălile de jocuri de noroc din zonele desemnate nu se pot deschide mai devreme de ora 6.00 dimineața și nu se pot închide mai târziu de ora 23.00.