Acuzații de fraudă la concursurile de ocupare a funcțiilor de conducere în instanțe! CSM încalcă propriul regulament

Acuzații de fraudă la concursurile de ocupare a funcțiilor de conducere în instanțe! CSM încalcă propriul regulament

Candidații pentru șefia instanțelor de judecată pot participat în continuare la concursul pentru ocuparea posturilor de conducere, chiar dacă au luat sub nota minimă la proba interviului.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, vineri, 31 iulie 2020, să le permită candidaților care au picat probele de concurs, ne referim aici la proba interviului, să se prezinte la proba scrisă.

Decizia CSM este un non sens juridic, deoarece încalcă grav regulamentul de organizare a acestor concursuri, care prevede că nota minimă pentru a putea trece mai departe, la proba scrisă este cinci. Șefii Consiliului Superior al Magistraturii și-au motivat decizia prin faptul că mai mulți candidați respinși cu note sub cinci, au cerut acest lucru.

De altfel, aceste concursuri organizate de către Consiliul Superior al Magistraturii sunt total lipsite de transparență. Fiecare candidat primește un cod compus dintr-o literă și patru cifre, fiind destul de ușor ”fentarea” concursului de anumiți judecători, deoarece codul este secret și nu este cunoscut decât de persoana în cauză.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Având în vedere solicitarea unor candidați privind participarea la testarea scrisă privind managementul, comunicarea și resursele umane, comisia de organizare a hotărât republicarea repartizării pe săli a candidaților la proba testări scrie privind managementul, comunicare și resursele umane din data de 2 august 2020, cu includerea candidaților care au susținu celelalte probe de concurs”, se arată în decizia CSM.

Concursul în sine are trei faze. Testarea psihologică unde candidații primesc calificate de admis/respins, faza interviului unde magistrații primesc note, care nu pot fi mai mici de cinci și faza scrisă.

Articolul 26, alin. 6 din Regulamentul de concurs este foarte clar în acest sens și prevede că ”pentru a ocupa funcția pentru care candidează, judecătorul trebuie să obțină cel puțin media 7, iar notele atât la proiect, cât și la testarea scrisă, trebuie să fie de puțin 5 (cinci)”.

Pe cale de consecință cine a primit la proiectul de management sub nota cinci, nu are ce căuta mai departe la proba scrisă. Cu toate astea, CSM a decis că totul este posibil, chiar în ciuda propriilor regulamente.