După Brexit, Londra are un nou plan: populația trebuie să slăbească

După Brexit, Londra are un nou plan: populația trebuie să slăbească

Premierul Boris Johnson va anunța, luni, un plan mare de luptă împotriva supraponderabilității în Marea Britanie, după ce un studiu a punctat obezitatea ca factor agravant al maladiei Covid-19.

„Covid-19 ne-a amintit de riscurile imediate și pe termen lung ale excesului de greutate”, a declarat, duminică,  un purtător de cuvânt al guvernului.

„Îi vom îndemna cetățenii să profite de acest moment pentru a face o analiză a modului lor de viață și a lua măsuri simple pentru a pierde în greutate, a trăi mai sănătos și a reduce presiunea asupra NHS (serviciul public de sănătate britanic).

Cu finanțare care ar putea ajunge la 10 milioane de lire sterline (11 milioane de euro), conform The Guardian, planul „O sănătate mai bună” va avea drept scop să ajute 35 de milioane de oameni, adică mai mult de jumătate din populația britanică, să slăbească și să ducă o viață mai sănătoasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit mass-media britanică, printre măsurile preconizate se numără interdicția totală de publicitate online pentru mâncarea „ junk” și înainte de ora 21:00 la televizor, obligația restaurantelor și a lanțurilor de fast-food de a face publice numărul de calorii din meniurile lor sau  necesitatea pentru magazine de a le indica pe sticlele cu băuturi alcoolice.

În plus față de o extinderea ramurilor NHS dedicate pierderii în greutate, Boris Johnson este de așteptat să anunțe proiecte-pilot pentru promovarea mersului pe jos și a bicicletelor în cartierele unde există o sănătate deficitară.

Medicii generaliști vor putea „prescrie sesiuni de ciclism” care vor fi facilitate prin furnizarea de echipamente și crearea unor piste separate pentru biciclete.

Acest plan intervine după ce un studiu al autorităţilor sanitare engleze (PHE) a arătat, sâmbătă,  că persoanele obeze prezintă 40% riscuri suplimentare de a muri din cauza noului coronavirus, scrie Ouest-France.

Planul  marchează o cotitură de 180 de grade pentru premierul britanic, care se declarase anterior împotriva „taxelor pe păcatele noastre” şi a unei abordări „paternaliste” din partea statului, scrie și Agerpres.

Boris Johnson însuşi a fost însuşi spitalizat în primăvară pentru îngrijiri intensive după ce contractase COVID-19, imputând în mai multe rânduri severitatea simpotemelor sale între altele şi kilogramelor sale în plus.

În Regatul Unit, aproape două treimi (63%) dintre adulţi au o greutate peste cea considerată ca sănătoasă, cu 36% supraponderali şi 28% obezi, potrivit datelor guvernamentale. Un copil din trei între 10 şi 11 ani este de altfel  supraponderal sau obez.