Meghan și Harry, înspăimântați de ce urmează. Decizia o pune pe gânduri pe Regină

Meghan și Harry, înspăimântați de ce urmează. Decizia o pune pe gânduri pe Regină

Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, Meghan, s-au distanţat de o carte ce urmează să fie lansată, despre perioada petrecută împreună în familia regală, spunând că nu au fost intervievaţi pentru biografie şi nu au avut nicio contribuţie la aceasta.

Intitulată „Finding Freedom”, cartea urmează să fie publicată în luna august şi promite să facă lumină în ceea ce priveşte frustrările cuplului în legătură cu palatul şi presa, a relatat media britanică sâmbătă.

„Ducele şi ducesa de Sussex nu au fost intervievaţi şi nu au contribuit la Finding Freedom, a precizat într-un comunicat un purtător de cuvânt al cuplului.

„Această carte se bazează pe experienţele proprii ale autorilor, în calitate de membri ai corpului regal de presă şi pe propriile relatări independente'', se precizează în comunicat.

Cartea, realizată de reporterii regali Carolyn Durand şi Omid Scobie, jurnaliştii specializaţi în chestiuni regale, promite să detalieze dezamăgirile celor doi faţă de instituţia regală, potrivit The Telegraph.

Ziarul The Times a citat extrase din carte care sugerează existenţa unor conflicte între membrii familiei, Harry invocând faptul că Meghan nu a fost pe placul unora dintre rudele sale, iar alte voci susţinând că popularitatea cuplului trebuie „ţinută în frâu”.

Potrivit publicaţiei, Meghan a descris criticile din tabloide drept „moarte prin o mie de tăieturi''.

Conform The Telegraph, cartea îi prezintă pe Harry şi Meghan drept forţe perturbatoare cu capacitatea de a moderniza monarhia, descurajaţi de „costumele gri” şi de o mediatizare ostilă a vieţii lor private.

Cuplul şi fiul lor în vârstă de paisprezece luni, Archie, locuiesc în prezent în Los Angeles după renunţarea, în luna martie, la titlurile regale pentru a urma noi cariere. În ianuarie, cuplul şi-a anunţat intenţia de a duce o viaţă independentă şi de a-şi asigura propriile venituri.

Harry şi Meghan, fostă actriţă, s-au căsătorit în mai 2018 în cadrul unei ceremonii considerate la vremea respectivă o infuzie de strălucire hollywoodiană şi modernitate în monarhia britanică, ei devenind astfel unul dintre cele mai celebre cupluri din lume.

Sursa: Agerpres