Procurorul care a anchetat cazul „10 August” a pierdut un proces cu Uniunea Europeană!

Procurorul care a anchetat cazul „10 August” a pierdut un proces cu Uniunea Europeană!

Procurorul militar Bogdan Pîrlog, care a deschis dosarul „10 august”,și cae între timp a fost clasat, apare într-un dosar care s-a judecat la Curtea de Apel Galați și la Tribunalul Galați, respins de judecători.

În fișa dosarului de la Curtea de Apel Galați se arată că procurorul militar Bogdan Pîrlog s-a judecat cu Uniunea Europeană, Serviciul European de Acțiune Externe - un fel de Minister de Externe al UE, Capacitatea Civilă de Planificare și Conducere a UE, Common Security an Defence Policy, European Uniun Rule of Law Mission in Kosovo, și cu șeful misiunii Eulex Kosovo, Bernd Borchardt.

Potrivit unor informații din zona justiției gălățene, miza dosarului civil a fost o pretenție de 500.000 de euro, pe care instituțiile european ar fi trebuit să i le achite procurorului pentru pătarea onoarei, în timpul misiunilor externe, și pentru faptul că si s-a cerut repatrierea în România, din motive imputabile. Pentru acest proces procurorul Pîrlog a fost pus să timbreze acțiunea cu suma de 7.940 lei. Cum nu a avut bani pentru a plăti această sumă, magistratul a depus la data de 5 septembrie 2016, o cerere de eșalonare a taxei judiciare de timbru, care i-a fost admisă.

După acest moment, judecătorii la Tribunalul Galați au trecut la judecata pe fond, iar la data de 19 septembrie 2017 au decis să respingă acțiunea procurorului, ca urmare a faptului că nu aveau jurisdicție să judece acest proces.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum a ajuns procurorul un indezirabil pentru UE!

Bogdan Pîrlog a fost expulzat din Afganistan pentru grave probleme de comportament. Pe data de 26 martie 2013, autoritățile române au fost informate de comandantul misiunii din Afganistan, Karl Ake Roghe că magistratul român are un comportament total inadecvat.

Astfel, într-un document oficial se vorbește despre faptul că procurorul ar fi cerut un număr nelimitat de zile de concediu medical, în timp ce regulamentul misiunii UE, prevedeau doar 20 de zile de pe an. "Orice zi de concediu medical a dl. Bogdan Pirlog care excede mai mult de 20 de zile în total, într-o perioada de 12 luni de la momentul plecării în misiune, va fi considerata zi neplătită", se arată în documentul semnat de Roghe.

„Modul în care domnul Pîrlog a ales să-și exprime interesele, în special comportamentul său persistent inadecvat unui expert detașat, alegerea formulărilor și atacurile personale împotriva colegilor nu îndeplinesc cerințele de baza în acest sens. Să fie cât mai clar cu putință: Nu voi lămuri alte acuzații nefondate percepute ca un act de intimidare la adresa consilierilor EUPOL, HR sau oricărui alt membru al personalului care își îndeplinește îndatoririle la maximul potențialului și abilităților sale. Îi solicit domnului Pîrlog să se concentreze urgent asupra sarcinilor și datoriilor sale principale pentru a contribui la mandatul Misiunii, în loc sa creeze dispute privind interpretarea procedurilor și a drepturilor la concediul medical. În cazul nerespectării acestor instrucțiuni, va fi luata în considerare o cerere de repatriere", mai scria Roghe

I s-a cerut repatrierea în țară

Pe data de 11 iunie 2013, comandantul Karl Ake Roghe revine cu o scrisoare, de data aceasta către Adrian-Cristian Bratu, reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeana, căruia îi cere să-l repatrieze "de îndată" pe Bogdan Pîrlog.

Motivul era unul incredibil: procurorul are un comportament neprofesionist. "Suntem preocupați de comportamentul unui membru al personalului detașat, domnul Bogdan Ciprian Pirlog. Conduita sa a demonstrat o tendință persistenta de comportament neprofesionist față de colegii săi, în mod special refuzuri repetate de a urma instrucțiunile superiorilor sau, acesta demonstrând, de asemenea, o lipsa de înțelegere a intereselor Misiunii într-un mediu cu risc ridicat. Aceasta atitudine nu reflecta nici principiile profesioniste înalte, nici cele ale Planului operațional pentru EUPOL Afganistan, nici așteptările pe care Misiunea le are de la experții detașați. Toate măsurile manageriale și disciplinare, cum ar fi consilierea și emiterea unui avertisment final, nu l-au împiedicat pe domnul Pârlog să-și urmărească interesele personale într-o maniera inacceptabilă", a scris Karl Ake Roghe.

Cateva dintre problemele create de Bogdan Pirlog in Afganistan, si mentionate de Karl Ake Roghe, includ:

Ianuarie 2012 - initierea unei investigatii disciplinare interne pe baza unei acuzatii false impotriva superiorului sau si a fostului sef responsabil cu statul de drept, deoarece cel din urma a ridicat problema comunicarii cu respect si politete catre un coleg afgan, care s-a simtit ofensat de Pirlog.

August 2012 - decizia intr-o investigatie disciplinara interna impotriva dl. Pirlog cu privire la alegatii de comportament neprofesionist - procedura a fost inchisa si nu s-a dat nici o sanctiune.

Octombrie 2012 - a inceput o lunga disputa cu departamentul HR al EUPOL cu privire la numarul de zile de concediu medical pe care si le poata lua. Pe scurt, domnului Pirlog i s-au dat 19 zile de concediu medical in 2011 si 20 de zile in 2012. Cu toate acestea, el a sustinut ca este indreptatit sa primeasca inca 34 de zile de concediu medical, deoarece nu ar exista o limita de concediu pentru expertii detasati, cu toate ca OPLAN stabileste o limita de 20 de zile de concediu medical pe an. Acest lucru a condus la o tensiune considerabila care a implicat, de asemenea, CPCC si EEAS, si nu a facut prea multe pentru a promova imaginea EUPOL. Cu toate acestea, Misiunea l-a tratat pe dl. Pirlog intr-o maniera legala si respectabila. Cu toate acestea, desconsiderand nevoie pentru eficienta operationala, dl. Pirlog a continuat sa-si promoveze interesele personale in fata celor ale Misiunii, facand plangeri si acuzatii nefondate.

Noiembrie 2012 - In contextul mentionat anterior, dl. Pirlog a continuat sa conteste cu fermitate prevederile HR ale EUPOL, si a facut plangeri impotriva superiorului sau de atunci, doamna Cornelia Schneider si a consilierului juridic al EUPOL din cauza "procedurilor ilegale".

Decembrie 2012 – Bogdan Pirlog a formulat o alta plangere impotriva EUPOL HR deoarece a "nesocotit prevederile legale" ale OPLAN, in mod "ilegal" nedandu-i inca 34 de zile de concediu medical. In practica, acesta dorea sa aiba 54 de zile de concediu medical pe anul 2012.

Ianuarie - Februarie 2013 - Multiple cereri si plangeri cu privire la EUPOL HR facute de dl. Pirlog pentru a se actiona imediat sau sa se implice CPCC in problema mai sus mentionata (a zilelor de concediu de boala), deoarece HR a pregatit o balanta cu zilele de concediu cu care el nu a fost de acord.

22 februarie 2013 - instructiuni primite de dl. Pirlog de la Pieter Deelman, comandantul adjunct al misiunii, prin care i s-a spus ca cererile sale sunt luate serios in considerare, atata vreme cat timp sunt justificate, insa acesta trebuie sa se abtina de la a mai face acuzatii personale impotriva colegilor sai si sa-si adreseze interesele intr-o manifera politicoasa, obiectiva si respectabila.

20 martie 2013 - initierea unei investigastii disciplinare, inca in desfasurare, privind o eventuala incalcare a codului de comportament EUPOL in legatura cu o comunicare in care Mr. Pirlog se presupune ca a furnizat informatii false catre EULEX-Kosovo, cu potential de impact negativ asupra imaginii EUPOL.