Horoscopul lui Dom’ Profesor. Pe 6 mai s-au născut: Sigmund Freud, Orson Welles, Rudolph Valentino, Stewart Granger, Sir Max Edgar Lucien Mallowan,Tony Blair, George Clooney, Dorel Dorian, Ion Vlasiu.
În calendarul fix, creștin-ortodox, pe 6 mai, sunt Sfinții: Dreptul Iov, mult răbdătorul și Varvar.
În “Kalendarul” vechi al poporului român nu este nimic notabil, dar în cel mobil creștin-ortodox apare A Doua Zi de Sf. Paşti. Săptămâna Sf. Paşti este cea mai lunga a anului: are nouă zile!
Prima dată când am aflat acest lucru a fost acum 60 de ani. Din ”Castelul fetei în alb” un foarte bun roman pentru tineret datorat regretatului Constantin Chiriță. Al doilea din seria Cireșarilor. Este acolo vorba despre un document vechi, medieval, cifrat. Un cifru numeric, care spunea al catelea cuvânt trebuie citit. Al optulea cuvânt, de pe rândul respectiv, era descris ca ”a doua zi de Sf. Paști” adica a opta zi din săptămâna cu nouă zile!
După obiceiul stabilit, să o lăsăm pe doamna Antoaneta Olteanu să ne spune ce și cum este în tradiția românească, în folclor. Este o sursă savantă, sigură, de nedezmințit. Față de articolele despre obiceiuri obscure din fundul Basarabiei, este ca soarele față de noapte.
Luni după Paști; Lunea Albă
După modelul sărbătorii Crăciunului, a doua și a treia zi de Paști cuprinde ritualul familial al umblării cu pasca (petrecerea sărbătorii în cadrul familiei lărgite). Se continuă obiceiurile specifice începute în ziua de Sfintele Paști (Plugarul, udarea rituală).
Tradiții: Cine moare în Lunea Albă se duce-n Rai nejudecat (Speranția, II, f. 87).
În Lunea Albă, la o săptămână după Paști, se dezleagă de spălatul rufelor (Speranția, V, f. 15). Lunea, a doua zi de Paști, pe unele locuri se udă cu apă; aceasta e ziua tuturor sfinților (Pop Reteganul-2, f. 68).
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Datul în scrânciob sau în învârtitoare, pentru a fi sănătoși (Marian, 1994, II, p. 220). De Lunea Albă se lucrează; este obiceiul ca să se spele rufele, pentru ca să fie alb și luminat tot anul (Speranția, V, f. 365 v).
Apărător de rele și durere: Lunea Albă se ține ca să nu se rătăcească calea în călătorii (Speranția, V, f. 343 v). Luni și marți după Paști de lucrează, e rău de boala-rea (epilepsie). O femeie a lucrat și n-a mai răbdat-o sfântulețul; a lovit-o și a
ținut-o o jumătate de an (Speranția, I, f. 265 v).
Magie: Cine-și petrece lunea Paștilor pe un pod vede pe toate strigoaicele că trec pe acolo (Pop Reteganul-2, f. 68).
Obiceiuri: Umblarea cu pasca (uneori și marți), la rudele cele mai apropiate, pentru a vesti Învierea Mântuitorului. Merg mai întâi fiii la părinți, nepoții la moși și finii la nași (Marian, 1994, II, pp. 210, 211). Se ia de obicei o pască, câteva ouă roșii, o portocală, o ocă de vin și merg la nașu, unde-i pun la masă cu cozonac și slănină, feliuțe chiparate și ouă roșii. După ce stau la masă-i întoarce și nașa finii o pască și două-trei ouă roșii și pleacă („Ion Creangă“, an VII, nr. 2, 1912, p. 55).
Plugarul: A doua zi de Paști, cel ce a ieșit cu plugul întâi la arat e dus pe plug până la marginea râului și acolo e aruncat în râu, mai apoi trebuind să facă cinste, plătind ceva băutură. Tânărul,
plugarul, trebuie să ascundă sub gunoiul din curte grapa și toți colții de la grapă, ascunși separat în gunoi, după care se ascunde și el în curte. Feciorii, când ies de la biserică, se duc la curtea plugarului. Scot cu furcile grapa, apoi îl caută pe tânăr. Căutarea poate dura două-trei ore.
După ce îl găsesc, îl îmbracă cu o zeghe și-l leagă cruciș cu paie. Îl pun pe grapă în picioare, rezemat într-un furcoi de fier și opt feciori ridică grapa cu el pe umeri și-l duc la râu. Ajungând la râu, caută un loc unde este apa mai adâncă și cu
un vas aruncă apă spre fecior și spre public. Feciorii încearcă să-l scoată, el se apără, până când feciorii năvălesc asupra lui și-l bagă în apă, apoi îl duc acasă. Pleacă apoi cu colindul la oamenii însurați din sat, care le dau colaci și blide cu ouă roșii. Se crede că
anul va fi mănos dacă plugarul va fi bine înmuiat (Fochi, pp. 230-231).
Udatul: Flăcăii le pândesc pe fete, le prind și, așa îmbrăcate și gătite cum sunt, le duc până la o fântână din apropiere și acolo toarnă vreo două-trei cofe de apă pe ele ori le cufundă de două-trei ori cu haine cu tot într-o apă și le udă. Fetele nu se supără din cauza acestui tratament, pentru că se crede că în cursul anului se vor mărita (Marian, 1994, II, pp. 208-209).
Prima săptamana dupa Sf. Pasti se numeste Saptamana Luminata sau Saptamana Alba. Calendarul mobil este centrat pe doua anotimpuri principale: primavara, cu ritualurile anuntate de Lasata Secului culminând cu Învierea, cea mai importantă sărbătoare, temeiul religiei - si vara – prin evenimentele initiate dupa sarbatoarea Pastilor – evident, un calendar de agricultori si pastori.
In Saptamana Luminata se spune ca “cerul este deschis”. Cine moare este iertat, caci merge drept la Dumnezeu (Niculita-Voronca, I, pag. 253). Sa ne amintim ca Sf. Ioan Paul al II-lea s-a savarsit din aceasta viata in Saptamana Luminata.
In saptamana Luminata nu este bine ca femeia sa coasa pentru ca atrage trasnetele si bolile femeiesti. Se lucreaza numai strictul necesar, dar in niciun caz nu se lucreaza pamantul luni si marti – nerespectarea datinei este pericol pentru semanaturi prin inghet si grindina. Evident, practici magice, datand de demult, de foarte demult, poate chiar de la a doua diviziune a muncii.
Daca ar fi sa ne luam dupa Traditie, mai toata saptamana nu s-ar lucra.
Nimeni nu trebue sa se imbete ca este pericol de pierderea sufletului. Apoi de asta sunt atatea nemernici si mitocani pe lume ca s-au imbatat in Luna Alba. (Speranția)
Acum vă rog să mă scuzați, m-a rugat cineva de la Centrala de Externe să monitorizez ceva. Particular. Nu prea au oameni zilele astea, au mai plecat și ei în vacanță. Se întâmplă ceva...
Lucrurile se pot schimba dramatic, nu aduce anul ce aduce ceasul, doar mâine, este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 6 mai 2024
BERBEC Un pic de noroc te duce spre obiectivele tale, nu bâjbâi inutil pentru detalii minore. Ai o formă excelentă la prima vedere, ai grijă ce mănânci și poate vei câștiga energie. Evită cumpărăturile, se spune că luni nu trebuie să cheltuieşti. Mare atenţie la bani, cum îi foloseşti şi mai ales pe ce! În această perioadă, a doua zi de Sfintele Paști, eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta! Parţial adevărat este faptul că nu eşti cea mai bună companie, în această perioadă.
TAUR Ești în ton cu mediul înconjurător. Ziua este pusă sub semnul comunicării și nu vei avea probleme să-i convingi pe alții să te urmeze. Este bine! Pentru moment, finanțele tale sunt stabile, cheltuielile și intrările de numerar sunt echilibrate și așa va fi în continuare. Cu toate acestea, poate fi o zi importantă pentru contacte și aranjamente pentru viitorul tău financiar.
GEMENI Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar şi evită creditele, cel puţin în această zi de luni, a Doua zi de Sfintele paști. Conjunctura te încurajează să explorezi noi opțiuni sau să-ți dezvolți know-how-ul în domeniile publicării, educației, dreptului sau toate activitățile conexe direct, sau indirect, în străinătate. Caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide! Poţi să primeşti o veste sau să te întâlneşti cu cineva care-ţi povesteşte despre o cunoştiinţă comună, care te poate ajuta în problemele tale de muncă.
RAC Ai grijă de tot ce ține de casa ta: deciziile tale privind confortul familiei tale pot fi sensibile, spre deosebire de impulsurile tale romantice sau de dorințele tale personale, scumpe sau irelevante. Îți poți menține echilibrul prin grijă față de ceilalți. Eşti foarte zâmbitor, dar pari şi puţin cam distrat. Astăzi ţi-ai propus o multime de scopuri de atins si lucruri de facut. Timpul pare că nu mai ajunge, aşa că trebuie să te grăbeşti!
LEU Te simți reținut sau blocat de susceptibilități exacerbate sau de schimbările de dispoziție... asta te va învăța să fii mai diplomat și mai răbdător dacă vrei să obții un rezultat. Izbucnirile tale leoniene de individualism nu servesc nici intereselor, nici popularității. Poți să te faci nepopular cu un cuvânt nefericit, o izbucnire incomodă, o reacție nepotrivită. Emoțiile sunt la vârf astăzi, nu vă jucați ca elefantul în magazinul de porțelan, ești Leu, nu elefant, situațiile pot escalada rapid!
FECIOARĂ Nu poți glumi prea mult astăzi, este timpul să rezolvi niște chestiuni stringente. Lasă caravana să treacă fără griji. Știi tu, chestia cu lătratul! În contact cu cei din jurul tău poți reuși cel mai bine. O vorbă, un telefon sau o informaţie îţi aduce o veste, ceea ce pare că îţi confirmă intuiţia. A doua parte a zile este revelatoare pentru presupunerile tale. Rămâne doar să spui: am zis eu!
BALANŢĂ Constați că oamenilor din jurul tău le lipsește logica, dar ție îți lipsește empatia. Dacă fiecare face un pas, măcar o jumătate de pas, către valorile celuilalt, te poți întâlni la jumătatea drumului, în solidaritate și înțelegere. Eşti gata să-ţi respecţi promisiunile făcute şi astăzi cauţi serios mijloace şi oameni ca să te poţi ţine de cuvânt. Eşti pregătit moral şi material pentru schimbările care se profilează. O zi bună, după o perioadă mai tensionată.
SCORPION Obții rezultate foarte bune datorită eforturilor pe care le-ai depus până acum, bugetul domniei tale este în creștere. Anticipezi găsind sfaturi și metode eficiente pentru a bloca calea către eventuale probleme financiare. Te confrunți cu o criză și trebuie să faci față unei adversități inutile care, aparent, este hotărâtă să te rănească. Practică eschiva și refugiază-te în adâncuri în timp ce aștepți ca furtuna să se calmeze singură!
SĂGETĂTOR Ești sensibil la influențele din jurul tău. Simți foarte repede, dacă cineva din jurul tău are ceva pe suflet. Ascultarea ta empatică îi face pe oameni să se simtă bine, dar nu te lăsa copleșit de emoțiile altora. Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent la noii furnizori sau clienţi. Patron, sau salariat, ești îngrijorat de creșterea prețurilor. Ești strivit între inflație și taxa de protecție pe care o cere statul.
CAPRICORN Fii mulțumit că ai găsit câteva idei bune pentru a ieși dintr-o situație financiară oarecum dificilă. Pentru ca acest lucru să continue, rămâi pe aceeași dinamică. Motivația este forța ta conservatoare și perfecționistă. Dedică ziua lucrurilor obişnuite de luni, de rutină, nu face multe promisiuni şi mai ales nu te împrumuta. Limitează-te la activităţile de rutină. Astăzi nu trebuie să întreprinzi nimic important.
VĂRSĂTOR Daca vrei sa revii in sport, ia-o usor, trebuie sa te intorci in forma putin cate putin inainte de a-ti propune performanța. În această zi de luni, a Doua zi de Sfintele Paști, primeşti o veste buna şi una mai puţin fastă, dar activitatea cotidiana nu te lasă să faci o analiză aprofundată. Abia pe seară descifrezi consecinţele. Cumpăra acum, mâine îţi va fi aproape imposibil! Traieşte in prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasă planurile opulente şi strategiile iscusite.
PEŞTI Foarte rar renunți la obiectivele tale și urăști defetismul. Astăzi, a Doua zi de Sfintele Paști, te simți conciliant și acorzi o ureche atentă oamenilor care au nevoie de sfatul și încurajarea ta. Cum să reușești să conciliezi o viață profesională intensă și pregătirea unei sărbători în familie? Nicio problemă, abilitățile tale organizatorice fac diferența și mai ai timp să faci față și neașteptatelor probleme.