S-a stabilit. Cursele aeriene din România spre Austria vor fi suspendate începând de joi, ora 00.00
- Magda Spiridon
- 14 iulie 2020, 22:03
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, începând de joi, vor fi suspendate cursele aeriene regulate directe din România spre Austria.
Austria va interzice, începând de joi, 16 iulie, cursele aeriene regulate directe din zece state, printre care România şi toate ţările din Balcanii de Vest, conform unui ordin al ministrului sănătăţii, Rudolf Anschober.
Ordinul actualizează lista ţărilor considerate cu „risc de SARS-CoV-2”, care cuprinde acum 18 state. Pe listă au fost adăugate zece ţări: Bulgaria, România, Republica Moldova, toate statele din Balcanii de Vest, precum şi Egipt.
„În continuarea informaţiilor transmise cu privire la circulaţia cetăţenilor români în Republica Austria, MAE precizează că, potrivit informaţiilor oficiale comunicate de către autorităţile austriece, începând cu data de 16 iulie a.c., ora 00.00, vor fi suspendate cursele aeriene regulate directe din mai multe state, printre care se numără şi România. Noile reglementări sunt valabile până la data de 31 iulie 2020", se arată într-un comunicat de presă al MAE.
MAE a mai transmis că continuă dialogul cu autorităţile austriece şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea austriacă, precizează sursa citată.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65 şi 0043-1-505.23.81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043-699.117.26027.