Cine este Părintele Damaschin Dorneanul, posibilul urmaș al ÎPS Pimen la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
- Condos Magda
- 12 iulie 2020, 20:12
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunțat că au fost desemnaţi doi ierarhi candidaţi pentru slujirea de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor - părintele Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi părintele Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
„Propunerile pentru slujirea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor au fost înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care, în şedinţa de lucru din data de 21 iulie 2020, va alege pe întâistătătorul acestei eparhii. Rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să rânduiască în slujirea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor pe păstorul cel mai potrivit, care să povăţuiască părinteşte, pe drumul mântuirii, clerul şi credincioşii din această eparhie!", se arată într-un comunicat al Mitropolie Moldovei şi Bucovinei.
Reamintim că ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților din 3 martie 1991, a trecut la cele veșnice pe 20 mai, la Institutul „Matei Balş'' din Bucureşti, la o lună după ce a fost confirmat cu COVID-19. El a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei pe 22 mai.
Cine este Părintele Damaschin Dorneanul
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul s-a născut la data de 24 iunie 1981 în localitatea Dornești, judeţul Suceava, fiind al doilea copil al părinților Constantin și Elena. La Botez a primit numele Ioan-Daniel.
A terminat clasele I-VIII în localitatea natală, urmând Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul este licențiat în Teologie.
Între anii 2006-2008 a urmat cursurile postuniversitare de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Cursurile le-a încheiat cu susţinerea lucrării de dizertație „Paternitate și filiație duhovnicească în scrisorile Sfinților Varsanufie și Ioan din Gaza”.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a susținut doctoratul, lucrarea având titlul „Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Elemente de antropologie duhovnicească”. Teza a fost susținută public, comisia de evaluare fiind condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Teza de doctorat reprezintă o premieră în teologia românească, ținând cont de valoarea duhovnicească. Lucrarea a primit calificativul „Excepțional”.
Ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pe 4 iulie 2017
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a urmat cursuri de „Management proiecte cu finanțare externă”. Ele au fost organizate de Asociația Profesională de Management Regional din Suceava. În perioada 2014-2016 el a urmat cursuri de formare de formatori, organizate de Centrul de Formare și Inovare al Fundației Varlaam, Iași și Institutul de Dezvoltare Personală, București.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria Putnei pe 18 decembrie 2005, fiind hirotonit ierodiacon pe 25 martie 2006. Pe 28 aprilie a fost hirotonit preot. Hirotesia ca protosinghel a avut loc pe 9 noiembrie 2009, iar cea de arhimandrit pe 25 martie 2012.
A fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor cu titulatura de „Dorneanul” de Sfântul Sinod, în ședința din 4 iulie 2017. Pe 23 iulie 2017, a fost hitotonisit ca episcop, ceremonia având loc la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Activitatea academică
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a fost redactor la postul de Radio „Trinitas” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. A publicat numeroase lucrări științifice și publicistice, cum ar fi „Paternitate duhovnicească în scrisorile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan”, „Sfinții Silă, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei”, „ Dosar aghiografic”.
A scris peste 30 de articole, editoriale, recenzii, prefețe, interviuri în mai multe reviste și ziare din țară sau pe platforme on-line. A avut intervenții la emisiuni de radio și televiziune, locale sau centrale. A susținut prelegeri pe teme teologice la diferite întalniri în țară sau străinătate.
Pentru activitatea sa a primit o serie de distincții sau titluri, și anume Crucea Nordului, a Episcopiei Ortodoxe Român a Europei de Nord, cetățean de onoare al localității Dornești, județul Suceava, Crucea și Engolpionul Episcopiei Covasnei și Harghitei , Ordinul Episcop Elie Miron Cristea al Episcopiei Caransebeșului, Ordinul Sfântul Apostol Andrei al Patriarhiei Române.
Experiență în derularea proiectelor europene
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat slujbe și vizite pastorale în mănăstirile și parohiile eparhiei, acordând o atenție specială zonelor de influență protestantă sau celor unde sunt creștini „de stil vechi”.
A coordonat Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei. S-a ocupat de lansarea și gestionarea unei noi versiuni a site-ului „www.arhiepiscopiasucevei.ro”, fiind o platformă de tip responsive design care contribuie la activitatea culturală şi misionară a Bisericii în spațiul on-line.
A inițiat și coordonat proiectul umanitar „Alături la greu. Ajutăm Suceava”, obținând peste 100.000 de euro, fonduri folosite pentru cumpărarea de aparatură medicală și echipamente de protecție pentru spitalele județului, în contextul pandemiei cauzate de coronavirus.
De asemenea a organizat și condus examenul de capacitate pentru candidații la preoție din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a preluat managementul proiectului „Consolidarea și restaurarea clădirii monument Cazinoul Băilor”, cu schimbarea de destinație în Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, având o bogată experiență în derularea proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă, desfășurate prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală din România (PNDR) potrivit obiectivdesuceava.ro.