Valsând cu Dunărea în Europa. Eseul elevului Pop Andrei-Horațiu
- Iuliu Vlădescu
- 27 iunie 2020, 23:15
Dunărea este un fluviu cu apă dulce, al doilea ca dimensiune din Europa. La școala unde învăț eu și colegii mei, se desfășoară un proiect numit ,,Aventură și cunoaștere '', iar echipa câștigătoare va primi o vacanță.
Aventura mea și a colegilor mei începe atunci când ne hotărâm să străbatem Dunărea, vâslind pe o barcă de dimensiuni reduse. Noi hotărâm să cercetăm acest fluviu mirific de la izvor spre vărsare.
Ajunși în Munții Pădurea Neagră, Germania, plecăm în aventura noastră cu zâmbetul pe buze. După ce am parcurs o mică distanță ajungem în orașul Donaueschingen și deodată în depărtare vedem un castel imens, parcă prea frumos pentru această lume: castelul Fürstenberg. Minunățiile acestui fluviu nu se mai termină și spre surprinderea și bucuria noastră, aflăm că am străbătut doar o mică parte din el.
Capitalele pe care le străbate acest fluviu sunt extraordinare din punct de vedere arhitectural și istoria lor este o poveste care nu se termină niciodată. În cele patru capitale pe care le străbate: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad se intersectează cu o mulțime de afluenți, care îi oferă acestui fluviu o notă de iluminozitate și eleganță.
Dunărea adăpostește o mulțime de specii de animale care o fac să fie atractivă și foarte căutată de specialiști pentru a fi studiată. În călătoria noastră pe Dunăre, intrăm în România pe la Baziaș. În apropiere se află orașul Orșova, care este un obiectiv turistic de mare interes unde există ambarcațiuni pe care le putem închiria și ne putem plimba pe Dunăre. România este o țară cu munți înalți și frumoși, iar oamenii sunt ospitalieri, harnici, patrioți și credincioși. După aproape 2850 km parcurși, mai avem doar 8 km și aventura noastră se încheie încetul cu încetul. Ultimul popas făcut de Dunăre este Delta Dunării care în anul 1991 a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO și este foarte bine păstrată pe continent, după care se varsă în Marea Neagră.
În antichitate Dunărea avea denumirea de Istru, sau denumirea de la Romani: Danubius care însemna zeul fluviilor. Napoleon Bonaparte a numit Dunărea datorită calităților ei "Regina râurilor europene". Această călătorie a fost una splendidă care ne-a învățat să apreciem frumusețile naturii și tot ce ne oferă ea. Dunărea a avut un rol foarte important în formarea omenirii deoarece oamenii s-au folosit de apa acestui fluviu și cel mai important a apărat granița României în partea de sud în timpul războaielor tragice, cu care Europa s-a confruntat de-a lungul anilor.
Astfel prin intermediul proiectului numit ,,Aventură și cunoaștere '', am putut să valsăm cu
Dunărea prin Europa noastră dragă.
Realizat de : Pop Andrei-Horațiu, elev în clasa a IX-a A Liceul "Radu Petrescu" Prundu Bârgăului Profesor coordonator: Hăngănuț Daniela
Amănunte despre proiect găsiți în articolul de mai jos: