Klaus Iohannis, lovitură pentru Academia Oamenilor de Știință
- Alexandru Toader
- 26 iunie 2020, 16:15
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Legea o intervenție legislativă derogatorie de la Legea bugetului de stat pe anul 2020, deși era necesar ca o astfel de modificare să fie realizată în ședința comună a celor două Camere, astfel cum sunt realizate toate modificările aduse legilor bugetului de stat, sub forma rectificărilor bugetare, arată șeful statului în sesizarea către CCR.
Legea stipulează că prin derogare de la prevederile bugetului de stat pe anul 2020, până la 31 decembrie, finanţarea cheltuielilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România se asigură din subvenţii acordate de la bugetul de stat, Ministerul Finanţelor Publice fiind autorizat să opereze modificările necesare pentru punerea în aplicare a acestor prevederi.
Preşedintele Iohannis menţionează că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, obiectul de reglementare al acesteia este reprezentat de modificări ale prevederilor „privind salarizarea personalului bugetar din aparatul de lucru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România”, iar actul normativ stipulează că „normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor şi statele de funcţii pentru unităţile din subordine se aprobă de preşedintele AOSR, la propunerea secretarului ştiinţific, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru AOSR prin legile bugetare anuale” şi că „finanţarea cheltuielilor de întreţinere, funcţionare şi a indemnizaţiilor se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, conform legilor bugetare anuale”.
Klaus Iohannis indică în sesizarea la CCR că Legea bugetului de stat pe anul 2020 prevede că în acest an „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România va fi finanţată în integralitate din venituri proprii, fără a beneficia de niciun transfer sau subvenţie de la bugetul de stat”. Şeful statului arată că derogarea instituită prin actul normativ sesizat echivalează şi cu modificarea implicită a Legii bugetului de stat şi că într-o astfel de situaţie era necesar ca modificarea să fie realizată în şedinţa comună a celor două Camere.
Potrivit prețedinției, fişa financiară a acestui proiect nu a existat şi nu a fost solicitată nici la momentul iniţierii legii, nici în momentul adoptării unor amendamente în Camera decizională, cu impact asupra bugetului de stat, subliniind că solicitarea informării este obligatorie.
„Întrucât cheltuielile stabilite prin textele legii criticate afectează bugetul de stat, învederăm faptul că adoptarea unor asemenea prevederi nu se putea realiza decât după cererea prealabilă a informării Parlamentului, formulată de acesta şi înaintată Guvernului. De aceea, solicităm Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea în ansamblu a legii deduse controlului”, se arată în sesizare.
Preşedintele Iohannis susţine că legea trebuia să fie adoptată cu majoritatea cerută pentru o lege organică.
De asemenea, în sesizarea de neconstituţionalitate se menţionează că, în considerarea statutului de autoritate administrativă autonomă a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, norma din lege nu cuprinde nicio prevedere referitoare la controlul parlamentar specific autorităţilor administrative autonome, cum ar fi obligaţia prezentării unui raport anual cu privire la activitatea autorităţii, rezultatele acesteia şi modul în care resursele publice alocate au fost folosite pentru atingerea obiectivelor pentru care aceasta a fost înfiinţată, ceea ce accentuează, contrar intenţiei iniţiatorilor, neclaritatea cu privire la statutul juridic al acesteia.