Valsând cu Dunărea prin Europa. Eseul elevului Vasilescu Cezar-Florin
- Iuliu Vlădescu
- 25 iunie 2020, 13:20
Viena, 31 ianuarie 2019. Agentul Daniel era în misiune la Viena. Urmărea de o săptămână o bandă de traficanți de tablouri care dăduseră un jaf la celebrul muzeu Louvre din Paris.
Au fost furate opere de artă în valoare de câteva miliarde de euro. Misiunea sa era să identifice ascunzătoarea contrabandiștilor si să anunțe poliția cât mai repede, înainte ca hoții să le scoată din Europa, iar Europolul să nu mai poată face nimic.
Daniel a ajuns în Viena, după ce un curier al hoților a fost prins și interogat, dezvăluind astfel, că un camion va ajunge la ora 00.00, pe 31 ianuarie la un depozit aflat în apropierea gării, pentru a încărca tablourile cat mai repede și pentru a pleca spre Rusia în zori. Haosul creat de noaptea de Anul Nou va fi perfect pentru îndeplinirea misiunii.
Se apropia de ora 24 și Daniel se afla în pozitie. Planul era unul simplu. Trebuia să vadă dacă ajunge camionul, apoi suna la poliția vieneză. Peste 10 minute de așteptat, agentul vede un camion albastru care se apropie de depozit. Oprește în fața garajului și din el coboară 10 bărbați înarmați cu mitraliere.
Aceștia încep să descarce tablourile, care erau acoperite de o folie albă. Daniel nu ezită si sună autoritățile. În maxim 2 minute, locul era împânzit de polițiști. Hoții sunt imobilizați, dar presupusele opere de artă erau doar niște bucăți de lemn.
Chiar înainte să plece, observă pe brațul unui răufăcător un tatuaj albastru ce semăna cu un val.
Următoarele sale misiuni care aveau ca scop obținerea de informații despre tablouri au avut loc în Bratislava, Budapesta si Belgrad. În mintea lui, Daniel începuse să pună cap la cap informațiile. Prin toate capitalele, în care a fost în misiunile precedente, trece Dunărea.
În plus tatuajul pe care l-a vazut pe brațul hoțului, valul, poate reprezenta acest fluviu. Întorcându-se la baza, îi spune șefului său despre ideea pe care o are. Astfel, primește acordul de a cerceta mai mult despre această organizație mafiotă. După ore întregi de stat în arhivă și de studiat rapoarte vechi, găsește un document cu privire la o bază subterană în Pădurea Neagră.
Acela este locul de unde izvorăste Dunărea. Informațiile sunt piesele unui puzzle, iar agentul nostru a reușit să-l rezolve.
Următoarea sa destinație este Germania. Daniel aterizează la Stuttgart de unde închiriază o mașină. Conducând 2 ore, ajunge la marginea pădurii. De acolo iși va continua misiunea pe jos. În arhivă, alături de document, a găsit și o hartă spre presupusa locație a buncărului.
După 4 ore, ajunge pe o pajiște, locul indicat de hartă. Nedumirit, se așază pe un buștean. Deodată, 5 bărbați cu mască înarmați îl prind si îl lovesc cu patul puștii, căzând. Se trezește într-o cameră în stil baroc, asemănătoare cu cele de la Schonbrunn.
Pe pereți erau diverse portrete, iar pe fundal se auzea „Dunărea albastră” de Johann Strauss. Brusc, ușa se deschide și intră un bătrân de aproximativ 70 de ani, îmbrăcat cu un costum negru, care îl invită pe Daniel să îl însoțească într-o plimbare.
Vârstnicul îi prezintă colecția sa de tablouri. Toate erau opere de artă furate în ultimii 30 de ani. Atunci, Daniel a doborât paznicii bătrânului, și a cerut să afle locația ultimelor tablouri furate. Acestea se aflau în Constanța și erau pregătite să fie trimise în Rusia, la Moscova pentru a fi vândute pe piața neagră.
Imediat, spionul nostru se duce spre ieșire, doboară cât mai mulți paznici, reușește să ajungă în pădure, și gonește spre locul unde a lăsat mașina. Ajuns înapoi în Stuttgart, ia primul zbor spre București, de unde va pleca spre Constanța. Ajuns în port, cheamă poliția pentru a-l ajuta să verifice fiecare container.
După câteva ore de căutări, ajung la ultimul set de containere. Din ele încep să tragă câțiva bărbați cu niște mitraliere Ak-47. Toată lumea se ascunde și începe schimbul de focuri. Răufăcătorii sunt doborâți și astfel, tablourile sunt recuperate, urmând să se întoarcă la locul lor, în Louvre.
În sfârșit, organizația Dunărea Albastră a fost învinsă.
Autor: Vasilescu Cezar-Florin Colegiul Național „Sfântul Sava”, București Clasa a IX-a Coordonator: Prof. Cristina Văduva
Amănunte despre proiect găsiți în articolul de mai jos: