Revolta medicilor. Statul bulgar nu a dat nicio leva pentru epidemie

Revolta medicilor. Statul bulgar nu a dat nicio leva pentru epidemie

DUMA (Bulgaria). Banii cu care puterea de la Sofia face paradă sunt din fonduri europene, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și din donații.

Statul bulgar nu a cheltuit încă nicio leva în lupta împotriva epidemiei, pentru sănătate, de la bugetul de stat, a declarat președintele Uniunii Bulgare a Medicilor, doctorul Ivan Madjiarov.

Din fonduri europene vin cei 500 de euro, bonusul pentru cadrele medicale din prima linie, cu care puterea a făcut paradă. Banii pentru 85% din ce s-a lucrat în lunile anterioare pentru spitale și ambulatoriu, care trebuiau să fie sistați în perioada izolării, sunt de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Majoritatea echipamentelor de protecție personală și a dezinfectanților, pe care unitățile medicale le-au asigurat, au fost din fonduri proprii sau din donații.

Este obligația statului să garanteze securitatea sistemului de sănătate, susține în mod ferm doctorul Madjarov cu privire la testele PCR, care trebuie făcute pentru pacienții care sunt internați în spitale.

Din martie până în prezent 19.532.822,99 de leva s-au plătit pentru angajații din spitale, inspecții regionale de sănătate, centre de ajutor de urgență, Centrul Național pentru Boli Infecțioase și Parazitare și laboratoare medicale de diagnostic pe linia proiectului BG05M9OP001-1.099-0001 ”Susținere pentru lucrătorii din sistemul de sănătate în condițiile unei amenințări de COVID-19 pentru sănătatea publică”, finanțat în cadrul Programului Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2014-2020, au anunțat, în urmă cu o săptămână, cei de la Ministerul Sănătății.

Contractul între Ministerul Sănătății și Programul Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane este semnat la data de 25 martie. Încă din data de 15 martie, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Rumen Radev și șeful celulei de criză, prof. dr. Vențislav Mutafciiski, premierul Boiko Borisov a promis că “guvernul va aloca suplimentar câte 100 de leva pe lună pentru toate cadrele medicale care luptă împotriva coronavirusului în prezent în Bulgaria”.

Cu toate acestea, în urmă cu câteva zile s-a anunțat că șase medici, voluntari de la Centrul Oncologic din Ruse, care au făcute teste câte 120 de ore la PCTF de la podul de peste Dunăre, nu și-au primit compensațiile de 100 de leva. Informațiile în acest sens au fost date publicității de la tribuna parlamentară de deputatul doctor Desislava Taskov de la Partidul Socialist Bulgar (BSP). Ca răspuns la această întrebare a deputatului socialist, ministrul bulgar al sănătății, Kiril Ananiev, a declarat că acesta a fost “unul dintre puținele cazuri în care s-a făcut o omisiune” și a promis că banii vor fi virați.

Ne puteți urmări și pe Google News