Vara își arată colții în lunile următoare. Urmează fenomene meteo extreme
- Andrei Calin
- 20 iunie 2020, 20:21
Vor urma zile complicate din punct de vedere termic în lunile iulie și august.
Dacă luna iunie a fost una suportabilă, din punct de vedere termic, cu multe zile marcate de furtuni, în iulie și august starea vremii se va schimba radical. Va urma o perioadă toridă, cu temperaturi foarte ridicate și secetă. Anunțul a fost făcut de Simona Andrei, exepert climatolog.
„În ceea ce privește vara, va fi una cu perioade foarte lungi cu lipsă de precipitații, cu temperaturi foarte ridicate la limita suportabilității”, a spus specialistul la televiziunea Digi 24.
Simona Andrei a mai spus că marea problemă este reprezentată de aceste fluctuații ale vremii. „Fiind cald, căldura și umezeala fac ca acest ciclon să se realimenteze mereu.Va trebui să ne obișnuim cu asemenea perioade, și să învățăm să luăm măsuri din timp. La fel de severă a fost și perioada anterioară când vorbeam de secetă. Faptul că fluctuăm nu e de bun augur”, a mai afirmat climatologul.
Pe de altă parte se remarcă și o creștere a nivelului precipitațiilor, în ultima perioadă. „Avem arhiva ultimilor 20 de ani, constatăm că aceste precipitații sunt tot mai consistente în perioada asta”.
Precipitațiile abundente din ultima perioadă sunt susținute de nucleul ciclonic care se alimentează din bazinele Mării Mediterane și al Mării Negre.
Elena Mateescu, directoarea Agenției Naționale de Meteorologie, avertiza în luna mai că această vară ar putea fi una dintre cele mai călduroase.
„Când vorbim de vară în țara noastră trebuie să luăm în considerare că de la an la an verile sunt mai călduroase, cu valori deosebit de ridicate. Dacă e să facem o comparație cu ce s-a întâmplat în anul 2011, care a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, nu excludem ca și 2020 să se înscrie în seria celor mai călduroși ani.
Ianuarie și aprilie sunt cele mai călduroase luni din ultimii 141 de ani, iar lunile februarie și martie, pe locul al doilea”, declara Mateesscu la Antena 3.