Pământul a luat-o la vale. Dezastru pe autostrada A1 Deva-Nădlac

Pământul a luat-o la vale. Dezastru pe autostrada A1 Deva-Nădlac

Ploile abundente din ultima perioadă au făcut adevărate dezastre în țară.

Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunțat că o puternică alunecare de teren s-a produs, joi, în proximitatea părţii carosabile a autostrăzii A1, în zona localităţii Orţişoara, județul Timiș.

„Pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 521, în apropierea loc. Orțișoara, județul Timiș, plouă torențial și a avut loc o alunecare de teren în proximitatea părții carosabile, acumulându-se apă și pământ pe suprafața de rulare. Se circulă îngreunat, doar pe a doua bandă pe fiecare sens de mers”, transmit reprezentantii IGPR.

La fața locului au sosit echipe de muncitori care au început lucrări de remediere a autostrăzii.

Reprezentanţii Biroului Poliţiei Autostradă (BPA) A1 Deva-Nădlag au precizat că intervenţiile sunt în derulare, dar traficul rămâne încă restricţionat.

„Este vorba despre o porţiune de doi-trei metri din autostradă, care a fost afectată. Traficul este încă restricţionat şi se circulă doar pe banda a doua a sensurilor de mers. Se lucrează, sunt acolo şi reprezentanţi ai ISU şi de la Drumuri", au afirmat reprezentaţii BPA A1 Deva-Nădlag.

Alunecarea de teren a condus la acumularea de apă şi pământ pe suprafaţa de rulare, ceea ce face să se circule îngreunat, doar pe a doua bandă pe fiecare sens de mers.

Din cauza acumulării masive de apă, precum și a aluviunilor aduse de curenții de apă, s-a produs o alunecare de teren ceea ce face să se circule îngreunat, doar pe a doua bandă pe fiecare sens de mers.

În aceste condiții, conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu foarte mare atenţie şi cu viteză deosebit de redusă, să folosească luminile de întâlnire şi fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere.

Meteorologii ANM au emis cod roșu de ploi abundente și vijelii pentru toată zona de vest a țării, potrivit agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News