Șocant. A rămas însărcinată cu fiul vitreg și cei doi vor să se căsătorească. E oficial

Șocant. A rămas însărcinată cu fiul vitreg și cei doi vor să se căsătorească. E oficial

O femeie din Rusia a declanșat un mare scandal după ce a făcut două anunțuri uluitoare.

Un caz mult ieșit din comun face senzație în Rusia în ultimele zile. O femeie a rămas însărcinată cu fiul vitreg și mai mult, vrea să se căsătorească. Marina Balmașeva are 45 de ani și locuiește în orașul Krasnodar. Ea a devenit populară în mediul on-line pentru că a reușit să slăbească 60 de kilograme și pe Instagram a adunat aproximativ 420.000 de urmăritori.

Ea a declanșat un mare scandal pentru că s-a implicat într-o relație cu fiul vitreg. La 22 de ani, rusoaica s-a căsătorit cu Alexei Balmașev, în vârstă de 45 de ani la acea vreme. Bărbatul era tatăl a cinci copii rezultați dintr-o căsnicie anterioară. Relația dintre cei doi nu a durat decât zece ani și s-a finalizat cu un divorț. Însă, Marina Balmașeva a luat o decizia surprinzătoare: a decis să-i adopte pe copiii fostului soț. La un moment dat, femeia s-a îndrăgostit de Vladimir (20 de ani) și cei doi au început o imorală poveste de iubire.

Secretul a fost aruncat în aer chiar de Marina, care a anunțat public relația pe care o avea de ceva vreme cu băiatul vitreg. Ea a afirmat cu subiect și predicat că nu poate trăi fără Vladimir și că face planuri pentru nuntă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu ai de unde să ştii pe ce căi te va duce viaţa până când nu întâlneşti persoana care te face să zâmbeşti tot timpul. Sunt conştientă că multă lume ne va judeca şi ne va pune la zid, alţii ne vor susţine, dar ne-am hotărât să ne căsătorim şi asta ne face fericiţi. Vă dorim şi vouă să fiţi la fel de fericiţi ca noi”, a scris rusoaica.

După câteva săptămâni ea a mai detonat o bombă, dezvăluind că e însărcinată. „Gata, m-am săturat! De astăzi, nu ne vom mai ascunde. Sunt însărcinată! Știu că este destul de devreme să anunț sarcina…mă gândeam să aștept până la următoarea ecografie, dar nu mai am răbdare! Vreau ca întreaga lume să știe că eu și Vladimir vom fi părinți. Orice este posibil în această lume minunată”.