Profesorul susține că atât Bulgaria cât și Grecia sunt țări care nu reprezintă un mare pericol.
„Sigur, orice călătorie suplimentară, deci orice deplasare, poate să afecteze cifrele, însă țările la care ați făcut referire (Bulgaria și Grecia, n.r.) sunt țări cu o incidență mai mică a infecției decât România. Astfel, este mai puțin probabil să ne îmbolnăvim acolo decât să ne îmbolnăvim în țara noastră. Și atunci sigur că nu putem să ne punem astfel problema, mai ales că deplasările vor fi cu autoturisme individuale, fiind o măsură care limitează transmiterea infecției”, a spus profesorul Rafila.
Rafila a punctat imediat și faptul că modul în care ajungem la destinație este foarte important, menționând din start că cel mai sigur mod de transport este cu mașina personală, fiind de evitat autocarele sau avioanele, unde există un număr semnificativ mai mare de persoane.
„Da, e mai puțin probabil să te infectezi în mașină. Știți cum e, în aeroporturi, chiar dacă porți mască, totuși sunt locuri în care boala se transmite puțin mai ușor.
Sunt numeroase persoane care frecventează aeroporturile, iar la începutul pandemiei multe cazuri au avut loc nu știu dacă în aeroport, dar măcar în procedurile care sunt derulate în aeroport. Există astfel de puncte nevralgice”, a continuat Alexandru Rafila la Digi24.