Liviu Vârciu este în culmea fericirii! Iubita lui i-a îndeplinit cea mai mare dorință

Liviu Vârciu este în culmea fericirii! Iubita lui i-a îndeplinit cea mai mare dorință

Vedeta declarat, cu ceva timp în urmă, că își dorește să devină tată din nou. Anda Călin, iubita lui, i-a îndeplinit această dorința.

 

Pentru moment, nici Liviu Vârciu și nici Anda Călin nu au făcut publică vreo imagine cu noul membru al familiei, așa că fanii așteaptă cu sufletul la gură momentul.

În toamna anului trecut, într-un interviu pentru Viva – Carmina, fiica sa cea mare – a declarat că nu și-a mai văzut tatăl de mai bine de un an. Mai mult, aceasta a mărturisit că niciodată n-a avut cu adevărat o legătura tată-fiică cu Liviu.

„Când eram mai mică, obișnuiam să nu zic nimic, deoarece nu voiam să îl pun într-o lumină proastă, dar acum, având în vedere că, în 7 luni, împlinesc 18 ani, văd altfel lucrurile și nu are rost să tac pentru cineva căruia nu-i pasă. În contradictoriu cu ceea ce spune el, eu nu am avut niciodată parte de o vacanță din partea lui, de un cadou de Crăciun sau de afecțiune.

Tata a început să mă susțină financiar de 6 ani, cu 2.000 de lei lunar. Până acum 6 ani, nu ne-a susținut nici pe mine și nici pe mama financiar, vreodată. El se pricepe foarte bine să fabuleze și să mintă, și, deși este tatăl meu, nu mai pot păstra tăcerea despre aceste lucruri, pentru că mi se pare penibil deja ce face. Sincer, mi-aș fi dorit din tot sufletul ca relația mea cu tata să fie așa cum se vede la TV. Declar toate astea pe baza motivului că deja e foarte deranjant ca oamenii să creadă altceva și toată lumea să îl aprecieze pentru ceea ce nu este.”, a declarant, atunci, Carmina.

Ne puteți urmări și pe Google News