Grav accident în Capitală. Două tramvaie s-au ciocnit frontal. Traficul a fost blocat

Grav accident în Capitală. Două tramvaie s-au ciocnit frontal. Traficul a fost blocat

Un grav accident a avut loc miercuri la ora prânzului, în sectorul 4, pe Șoseaua Olteniței din Capitală, când două tramvaie s-au ciocnit frontal.

 

Din primele relatări de la fața locului șapte persoane au fost rănite, trei dintre acestea necesitând transport de urgență la spital.

Practic, vatmanul unuia dintre tramvaie a schimbat macazul și a intrat pe contrasens lovindu-se cu un alt tramvai care circula regulamentar.

La fața locului s-au deplasat de urgență trei echipaje SMURD care au intervenit pentru a da sprijin răniților. Persoanele rănite mai grav, trei la număr, au fost urcate în ambulanță  fiind transportate la spital.

Persoanele care au asistat la accident au declarat că în acel moment călătorii s-au lovit pierzându-și echilibrul în momentul impactului între cele două tramvaie.

La această oră, traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri pe Șoseaua Olteniței, acesta fiind deviat pe Soseaua Giurgiului.

 

Poliția este prezentă la fața locului unde efectuează cercetarea la fața locului, urmând a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Agenții spun că vatmanului vinovat de accident i se va întocmi dosar penal pentru vătămare din culpă.

Ne puteți urmări și pe Google News