Vremea. Toamnă în luna mai! Schimbări meteo radicale în toată țara

Vremea. Toamnă în luna mai! Schimbări meteo radicale în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că marți și miercuri vor fi două zile de instabilitate atmosferică.

 

Potrivit meteorologilor, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

De asemenea, ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 - 40 l/mp.

Specialiștii apreciază că vremea se va menţine instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.

Instabilitatea atmosferică accentuată va fi caracteristica principală a regimului termic prognozat pentru Bucureşti în următoarele zile.

Astfel, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade în care se vor semnala prin averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi posibil vijelii.

Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi, în medie, 10 - 15 l/mp şi izolat 25 l/mp.

Temperatura maximă se va situa, în Bucureşti, în jurul valorii de 21 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 8 - 11 grade Celsius.

Pe tot parcursul săptămânii, vremea se va menţine instabilă la nivelul Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News