Fotbalul românesc trebuie să se pună în mișcare urgent. Data la care reîncepe Liga I

Fotbalul românesc trebuie să se pună în mișcare urgent. Data la care reîncepe Liga I

13 iunie este data la care ar trebui să înceapă Liga I, în condițiile în care echipele participante în cupele europene trebuie anunțate până pe 20 iulie.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat că sunt șanse mari ca Liga I să revină la activitatea obișnuită începând cu data de 13 iunie. Este un scenariu la care se lucreaz și șeful de la „Casa Fotbalului” a spus că decizia finală va fi luată după al doilea val de relaxări.

„În momentul de față, România trebuie să își desemneze echipele care vor juca în competițiile europene până la 20 iulie. Acest lucru presupune ca până atunci să încheiem play-off-ul Ligii 1 și Cupa României. De aceea, ceea ce am stabilit astăzi este că vom începe Liga 1 pe 13 iunie. În momentul de față, acesta este doar un scenariu de lucru.

Ne-am asumat mai multe obiective: ca pe 15 mai să începem antrenamentele în grupuri de 4 jucători, iar de la 1 iunie să începem antrenamentele cu toți jucătorii. Peste două săptămâni, președintele Iohannis a zis că vom avea un alt val de relaxări. Atunci vom creiona un calendar competițional”, a declarat Burleanu la Digi Sport.

De asemenea, după ieșirea din starea de urgență, fotbaliștii nu vor mai trebui să stea izolați la domiciliu. „Am primit oficial această confirmare: nu mai este nevoie de izolarea la domiciliu, atât timp cât jucătorii au posibilitatea unui cantonament pus la dispoziție de către club, unde din punctul nostru de vedere jucătorii pot fi mult mai bine protejați.”

 

Ne puteți urmări și pe Google News