Poluarea istorică de la Corbu. După un an de când Garda de Mediu a dat amenzi, nimic nu s-a schimbat. Foto
- Catalin Pena
- 14 mai 2020, 07:31
Anul trecut, o sesizare primită de Garda de Mediu a scos la iveală o poluare cu hidrocarburi chiar lângă plaja din Vadu-Corbu.
Mai mult zona afectată de această poluare, despre care Evenimentul zilei relata în luna aprilie a anului trecut, se află în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
S-a constat atunci că poluarea este una istorică și că desi terenul aparține Rompetrol, poluatorul este OMV Petrom. Garda Națională de Mediu a amendat OMV Petrom cu 60.000 de lei.
Sursa poluării se pare că este conducta care unește cele cinci platforme de extracție petrol și gaze din largul Mării Negre cu țărmul.
Am primit zilele acestea niște imagini de la amatori de drumeții pe plaje din care reiese că situația este aceeași, poate chiar mai gravă. Nisipul este impregnat cu hidrocarburi.
Este de ajuns să sapi o groapa de 20-30 de centimetri și se vede cum apa din pânza freatică este poluată cu hidrocarburi.
Același lucru l-au constat în timpul controlului din aprilie anul trecut și comisarii Gărzii Naționale de Mediu.
Terenul acoperit parțial de reziduuri petroliere este situat la circa doi km de plaja Vadu, care se află în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării.