O mare victorie a Stelei s-a născut după ce un adversar și-a provocat comoție cerebrală
- Andrei Calin
- 26 aprilie 2020, 22:54
Una dintre calificările memorabile obținute de Steaua, în cupele europene, se datorează unui adversar care s-a autoaccidentat într-un mod stupid.
Suporterii Stelei, cei care au prins echipa de la începutul anilor ‘90, își amintesc cu siguranță de „dubla” jucată de „militari”, cu Croația Zagreb, în sezonul 1993 - 1994. Actuala Dinamo Zagreb se numea la acea vreme Croația, iar noua denumire i-a înfuriat pe fani, care la un meci au incendiat loja lui Franjo Tudjman, președintele țării de la acea vreme.
Steaua și Dinamo se luptau în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor și prima manșă s-a disputat în Ghencea. Acolo unde croații s-au impus cu scorul de 2-1. Pentru steliști a marcat Basarab Panduru (34), oaspeții au punctat datorită lui Igor Cvitanovici (16), Josko Jelici (61). Steaua era antrenată de Emeric Ienei, Dinamo era condusă de Miroslav Blazevici, omul care peste cinci ani avea să ducă naționala croată în semifinalele Campionatului Mondial din Franța.
Formația din Zagreb avea șanse mult mai mari de calificare după succesul din tur, mai ales că fusese superioară Stelei. Manșa a doua a fost găzduită de Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru că războiul care a sfâșiat Iugoslavia nu se încheiase în toamna anului 1993.
Steaua a reușit un meci istoric și o calificare asigurată de victoria cu 3-2. Meciul a început prost pentru „roș-albaștri”, care au primit gol de la Goran Vlaovici (7). Steliștii s-au dezlănțuit și au înscris prin Basarab Panduru (40) și Jean Vlădoiu (48 și 60). Gazdele nu au mai putut decât să reducă din diferență prin Zeljko Adzici (69).