Scandalul momentului. Procurorii au deschis dosar penal imediat!

Scandalul momentului. Procurorii au deschis dosar penal imediat!

Dosar penal în cazul bărbatului din Capitală care a fost împușcat mortal de polițiști. O echipă de criminaliști s-a deplasat la locul faptei.

Procurorii de la Parchetul Capitalei au deschis un dosar penal în cazul bărbatului care a murit, miercuri, după ce a fost împuşcat de poliţişti.

Potrivit procurorilor, la faţa locului, în cartierul Pajura din București, s-a deplasat un criminalist şi o echipă de la Serviciul Omoruri pentru cercetări. Echipa a cerut autopsia bărbatului, care va fi făcută la INML „Mina Minovici”.

„Având în vedere evenimentele produse în dimineaţa zilei de 22 aprilie 2020 într-un imobil din cartierul Pajura din sectorul 1 al capitalei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală într-un dosar având ca obiect împrejurările în care a survenit decesul unui bărbat în vârstă de 37 de ani, ca urmare a intervenţiei unor echipaje de ordine publică sesizate prin intermediul numărului unic de urgenţă 112.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cursul acestei zile, în cauză s-a procedat la efectuarea următoarelor activităţi: - la locul evenimentului s-a deplasat procurorul criminalist împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi Serviciului Criminalistic, în vederea efectuării cercetării la faţa locului; - a fost dispusă efectuarea autopsiei medico-legale, activitate care va avea loc la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti; - au fost audiate mai multe persoane, inclusiv membrii echipajelor de intervenţie, în legătură cu evenimentul menţionat; - au fost ridicate imagini surprinse de camerele de supraveghere din zonă, imagini care vor fi valorificate în cadrul cercetărilor.

Din actele de urmărire penală efectuate până la momentul actual a rezultat faptul că unul dintre agenţii de poliţie care au intervenit pentru imobilizarea bărbatului în cauză, care era înarmat cu mai multe obiecte ascuţite, a fost nevoit să execute foc cu armamentul din dotare, întrucât persoana respectivă nu s-a supus somaţiilor verbale şi a iniţiat un atac fizic împotriva acestuia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Știre inițială:  Un bărbat de 37 de ani care amenința angajații hotelului unde era cazat a murit miercuri, la spital, după ce a fost împușat de polițiști.

Anterior, când au încercat să îl imobilizeze, individul i-a lovit şi a reuşit să îl rănească pe unul dintre poliţişti, aceștia fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare.

Bărbatul a fost rănit în piept şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Elias, unde a murit după câteva ore.