Politicienii care și-au făcut din minciună un mod de viață au ales această cale nu pentru că l-au citit pe Einstein („Este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată”), ci pentru că sunt mânați de temeri – ce închisoare cumplită!

Frica de a fi văzuți așa cum sunt – milogi, ipocriți, mediocri, leneși - este bătută, însă, de frica sărăciei. Cum nu le este adăpost amintirea zilelor când citeau, cocoțați în cireș, „La Medeleni”, singura libertate pe care o cunosc este portofelul. Golește-le contul și vei umple casele de nebuni!

Dacă acceptăm că doar prin educație putem să dezbărăm politicianul de nimicnicie căpătăm, însă, mici depresii, deoarece avem dintr-o dată dimensiunea dezastrului și realizăm că nu vom ajunge să fim contemporani cu fericitul eveniment. Pentru a fi siguri că vom apuca, înainte de a închide ochii, să aflăm cea mai sănătoasă știre - „Bunicule, de azi, politicienii sunt în primul rând Oameni” – ar trebui să investim sume colosale în Educație. Când am avansat eu ideea de a aloca din PIB, timp de 10 ani, 10% pentru însănătoșirea atitudinii față de muncă, fericire, morală și solidaritate, mulți s-au uitat la mine ca la un nebun. Trec peste „de ce nu te-ai consultat cu noi?” și mă opresc la „n-ai ce face cu banii ăștia, mărirea salariilor nu duce bugetul Educației la 10%”.

Da? Doar asta înseamnă reforma structurală a conștiinței publice? Atât înseamnă „România educată”, cel mai frumos proiect propus vreodată de un Președinte? Un om a îndrăznit să viseze, fiind convins că avem suficientă cultură încât să pricepem care este adevărata boală a acestui stat. De aici pornesc toate. Să luăm Sănătatea!

Dacă n-ai educație, nu-ți trece prin minte să faci un audit împreună cu specialiști, nu cu politruci – consecință: nu vei ști niciodată nevoile sistemului și nu vei putea face un plan, te vei mulțumi cu „Sănătatea este subfinanțată”.

Dacă n-ai educație, n-ai pachetul de bază al moralei, care-ți spune să nu încerci să-ți tragi partea leului – consecință: iei de la gura vârstnicilor și a copiilor.

Dacă n-ai educație, ești incapabil de empatie – consecință: tratezi populația cu promisiuni mincinoase și-i închizi gura cu firmituri.

Dacă n-ai educație, ești incompetent – consecință: nu ai capacitatea de a pricepe că îți trebuie o strategie de la care nu te abați, pe care nu o schimbi doar deoarece a venit partidul tău la putere.

Dacă n-ai educație, ești cretin – consecință: în loc să folosești comisiile parlamentare pentru a rezolva problemele sistemului, le transformi în platforme ale grupurilor de interese.

Dacă n-ai educație, ești mitocan – consecință: promovezi cretini, incompetenți, egoiști, imorali, lingăi pe criteriul utilității personale, nu al capacității de luptă în folosul public.

...Și este doar unul dintre domeniile abandonate zeci de ani de oameni fără educație. Dar politicienii needucați nu pricep nici rostul infrastructurii, al agriculturii, al serviciilor, al predictibilității fiscale, al antreprenorilor, al statului de drept, al democrației. Din cauza unei clase politice alienate, care nu găsește soluții pentru simplul fapt că nu le caută, căci nu le cunoaște utilitatea, România riscă să permanentizeze dansul cu nenorocirea, să o transforme în foaie de parcurs.

Știți care e încă o parte bună a educației? Faptul că în același timp cu reducerea tâmpeniei sociale a politicienilor, crește numărul cetățenilor care se informează, înainte să înjure.

Ce m-a apucat pe mine, din nou, cu Educația, în plină pandemie? Văd, citesc, îmi imaginez. În afară de a-l învăța pe copil de mic să nu fie o slugă, să nu aștepte să-i rezolve alții destinul, să fie cel mai bun în domeniul său, dar mai presus de toate, să fie empatic, să se pună în pielea celorlalți, nu avem nimic a face.

De pandemie trecem noi cumva, dar cum luptăm cu demonii?

Hristos a Înviat!