Meteo. Vreme capricioasă pentru luna aprilie

Meteo. Vreme capricioasă pentru luna aprilie

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a prognozat, pentru perioada 20-29 aprilie, o vreme de adevărată primăvară, cu temperaturi ceva mai ridicate decât cele normale, dar și cu precipitații destul de însemnate

Acest lucru se va manifesta mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare pe întreg teritoriul României. De asemenea, meteorologii anunță că în prima săptămână de prognoză, vremea se va menține rece, urmând ca de la sfârșitul săptămânii să se încălzească.

BANAT. Pe tot parcursul intervalului de prognoză temperatura aerului va crește ușor și treptat, astfel încât maximele diurne se vor situa, în medie, între 14 grade la începutul intervalului și 24 de grade la sfârșitul prognozei. Temperaturile minime vor avea variații în prima săptămână, când se vor încadra între 2 și 5 grade, apoi vor crește treptat, spre 10 grade la finalul celei de a doua săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în prima zi a intervalului de prognoză, dar și în perioada 24 – 28 aprilie când pot fi ploi slabe, pe arii restrânse.

CRIŞANA. La începutul intervalului vremea va fi rece, cu valori termice diurne ce se vor situa, în medie, în jurul a 14 grade. Valorile nocturne în prima săptămână vor avea ușoare variații și se vor situa între 0 și 4 grade. În decursul celei de a doua săptămâni vremea se va încălzi de la o zi la alta, iar la finalul intrevalului de prognoză se vor înregistra medii regionale de aproximativ 23 de grade, ziua și de 8 grade, noaptea. Probablitatea de ploaie va fi în general redusă și doar spre sfârșitul intervalului pot fi ploi slabe, pe arii restrânse.

TRANSILVANIA. Vremea se va menține rece în prima săptămână de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime cuprinse, în general, între 12 și 14 grade. Temperaturile minime în acest interval vor avea variații semnificative și se vor încadra, în medie regională, între -4 și 3 grade. În a doua săptămână de prognoză vremea se va încălzi ușor și treptat, iar valorile diurne vor atinge 21 de grade în ultimele zile, iar temperaturile nocturne se vor situa în jurul a 6 grade. Se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie în primele zile ale intervalului de prognoză, iar spre sfârșitul celei de a doua săptămâni probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi în creștere.

MARAMUREŞ. Vremea se va menține rece în primele două zile ale prognozei, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 12...13 grade, apoi se va încălzi ușor și se vor atinge valori diurne situate între 14 și 16 grade. Temperaturile nocturne în această perioadă nu vor avea variații importante și se vor încadra, în general, între -2 și 2 grade. În cea de a doua săptămână a intervalului de prognoză regimul termic va fi în creștere, iar la finalul celor două săptămâni se vor atinge temperaturi medii de 22 de grade ziua și de 8 grade noaptea. Se vor semnala precipitații, predominant ploi, la începutul intervalului de prognoză, iar spre sfârșitul celei de a doua săptămâni probabilitatea de ploaie va fi din nou în creștere.

MOLDOVA. Vremea se va încălzi treptat astfel încât maximele termice vor crește în medie de la 14 spre 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în perioada 26 – 28 aprilie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 2 și 5 grade, cu tendință de creștere ușoară, în ultimele nopți, spre 6...8 grade. Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, local moderate cantitativ, iar în restul intervalului doar trecător și pe arii restrânse va ploua slab, cu o probabilitate mai mare după data de 24 aprilie.

DOBROGEA.  Începând cu 20 aprilie maximele termice vor crește ușor și treptat spre o medie de 16...18 grade în intervalul 25 – 28 aprilie, adică valori normale raportate la media regională. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 3 și 7 grade, cu tendință de creștere ușoară, în ultimele nopți, spre 8...9 grade. Temporar va ploua, în general slab cantitativ, cu o probabilitate mai mare în 20 aprilie și după data de 25 aprilie.

Ne puteți urmări și pe Google News