Prințul Harry a iscat valuri de furie în țara sa. Jurnalist: ”Este de disprețuit”

Prințul Harry a iscat valuri de furie în țara sa. Jurnalist: ”Este de disprețuit”

Prințul Harry a stârnit valuri furie în țara sa susținând că criza de COVID-19 din Marea Britanie nu este atât de rea pe cât i se spune publicului prin intermediul presei.

Într-un interviu acordat podcast-ului Declassifed, tânărul de 35 de ani a spus că situația din regat  este mai bună decât susține presa. ”Cred că ceea ce s-a întâmplat în special în Marea Britanie a scos ce e mai bun din oameni, și dovedește că situația e mai bună decât am fi dispuși să credem din relatările unei părți a presei.

Cu siguranță, atunci când sunteți izolați, totul poate fi foarte îngrijorător, când singurele informații pe care le obțineți sunt de la anumite canale de știri. Dar atunci dacă ieșiți afară și accesați platformele potrivite puteți simți cu adevărat că spiritul uman este în prim plan”, a spus prințul Harry.

El a avut cuvinte de laudă pentru voluntarii din Marea Britanie, deosebit de implicați în această perioadă. ”Există sute de mii de oameni care fac voluntraiat”, a punctat Harry și a adăugat că este ”incredibil de mândru” de răspunsul publicului britanic la pandemie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medic: ”Și-a părăsit țara când aceasta avea mai mare nevoie”

Comentariile care au urmat declarațiilor sale nu au fost pe măsura așteptărilor. Afirmațiile lui au fost considerate „scandaloase” de către reputatul expert în oncologie Karol Sikora, care a întrebat, într-un interviu: „Care sunt calificările sale pentru a face aceste comentarii - în afară de faptul că a părăsit țara când aceasta avea nevoie de el? (...) Jurnaliștii au raportat faptele și au depus mari eforturi pentru a ține cont de Guvern”.

În același ton, cunoscutul jurnalist de televiziune Piers Morgan a notat pe Twitter: ”Prințul Harry, din conacul său de la Hollywood, acuzând mass-media că exagerează amploarea acestei crize în Marea Britanie este de disprețuit. Presa este cea care expune amploarea reală (...)”.

Voluntariat cu măști pe față

Ducele s-a mutat în America împreună cu Meghan și bebelușul Archie, în vârstă de 11 luni. Cuplul a fost văzut ținându-se de mână în timp ce livra pachete rezidenților aflați în nevoie. Presa a comentat faptul că, după o zi în care cei doi au făcut același lucru dintr-un SUV Porsche, au renunțat la mașina scumpă pentru un Cadillac XT5 de 35.000 de dolari.

Cei doi purtau șepci de baseball, precum și măști de protecție peste gură, în conformitate cu noile reglementări din sudul Californiei, care au făcut ca purtarea măștilor de față să fie obligatorie în lupta împotriva COVID-19.

Sursa : DailyMail.co.uk