Grea încercare pentru români! Sigur, nu numai pentru ei, dar lor mă adresez și la ei sunt atent. Când spun asta, nu am în vedere doar drepturile și libertățile de care nu se mai pot bucura, restricțiile și lipsurile pe care le îndură, fricile și grijile care îi apasă, ci și bombardamentul emoțional la care sunt supuși din toate direcțiile, de tot felul de decompensați care îi asigură că le vor binele.

Am spus-o de nenumărate ori, poate din pricina obârșiei mele țărănești, poate din pricina educației, poate din pricina credinței mele care mă așază în categoria „pupătorilor de moaște”, poate din alte pricini, sau toate la un loc, cel pentru care eu scriu este cetățeanul obișnuit. Nu există să mă pună în mișcare altceva decât amărăciunea acestui cetățean, la care mai nimeni nu este atent, decât atunci când vrea să-i vândă ceva, să-i fure ceva, sau să-i smulgă un vot. El, Cetățeanul ăsta care îmi este mie etalon și la care mă raportez permanent este compus din mulțime de ciobulețe, așchii din fiecare dintre românii obișnuiți pe care eu i-am cunoscut de-a lungul existenței mele și care mi-au alcătuit imaginea despre poporul meu drag. Poate acesta este motivul pentru care - cei care mă cunosc știu bine asta - cu cât este mai mărunt omul obișnuit căruia i se face o nedreptate, cu atât furia mea este mai nestăpânită, cu atât suferința îndurată de cel nedreptățit îmi devine mai personală. Nu, nu despre mine și cum sunt eu construit este vorba, ci despre cum l-am perceput eu pe acest Cetățean al Meu în perioada asta nenorocită.

De parcă spaima provocată de o boală nouă, necunoscută cap-coadă, cu apucături de ucigaș în serie la întâmplare, nu ar fi fost suficientă, de parcă cenușiul adus de gândurile de prezent și viitor ale Cetățeanului meu nu ar fi fost în nuanțe destul de închise, un întreg val de mâl smolit i-a fost așezat, strat cu strat, în spinare. Personaje care mai de care mai credibile lui, Cetățeanului Meu - credibile, pentru că el om simplu fiind este și cam credul, nu, nu am zis prost, este tentat să creadă ce îi spun unii care mânuiesc vorbele mai bine decât el - au tras de el, de mintea și de sufletul lui, în toate părțile.

Oficialii, așa cum am mai arătat, l-au paralizat în casă și când l-au prins pe afară, la rosturi de neocolit ale existenței de zi cu zi, dar cu vreo măruntă neregulă în acte, și-au făcut cu el planul la amenzi, luându-i din buzunar o sumă cu care familia lui ar fi avut ce pune pe masă o lună. Președintele lui, al Cetățeanului Meu, i-a vorbit ca ultimei scursuri: fără un minim respect, rățoit și împuns cu degetul arătător. Nostradamușii neamului, fie apăruți din spumele psihozelor pe care tensiunile sociale le scot din străfunduri, fie dezaxați consacrați, l-au luat și ei la apăsat pe butoane. Pe cele ale credinței, în primul rând, asta pentru că suprapunerea Pandemiei pe Postul și Sărbătoarea Paștilor a devenit context ideal. Toți turbații cu putință au sărit pe omul sănătos, ca să-i muște din minte și suflet, cu colți plini plini de bale bolnave.

Aici, căngile cu care s-a tras de el în toate direcțiile s-au înmulțit. Ateii de toate riturile, marxiști, neo-marxiști, tefeliști și de care or mai fi cei care au ales să se tragă din maimuțele lui Darwin, au început să-i batjocorească credința, în numele căreia ar fi vrut câteva rămurele de salcie, de Florii, un boț de prescură și o lumânare aprinsă din Lumina Sfântă, de Paști. Nu doar credința, dar și tot ceea ce ține de ea și de Biserică. Pe de altă parte, din sens contrar, militanții ortodoxiei de fier, mulți dintre ei purtând pecetea delirului mistic sau pe cea a cabotinismului religios profitabil, l-au somat ultimativ pe Cetățeanul Meu să sară urgent gardurile Bisericilor închise, altminteri, închise îi vor rămâne în veci.

Nu, nu ne oprim aici, pentru că au mai apărut și alții, importanți și ei în tabloul clinic, profeții economici, politici și sociali. Ăștia, în limbaj savant, care mai de care mai îndesat cu rumegușul  englezismelor de bufet corporatist, i-au explicat superior Cetățeanului Meu, ce-l așteaptă după Pandemie: jale, foame, cele Șapte Plăgi ale Egiptului, ca să o scurtez, o lume de coșmar, în care nu-ți mai poți dori decât o moarte cât mai ușoară.

Dragul Meu Cetățean, cu credința pusă la încercare, cu încrederea în ziua de mânie făcută praf, cu privirea înnebunită de griji și spaime, te rog să mă lași ca în numele tău să le adresez un mesaj tuturor celor care își bat joc de tine, de sufletul, de inima și de mintea ta:

Măi nenorociților, lăsați oamenii în pace, să-și înghită fără noduri bucățica de cozonac și oul roșit, să-și bucure copiii cu o felie de pască dulce, să-și facă Sfânta Cruce cu credință și seninătate, nu-i mai aruncați în fel de fel de coșmaruri, în care cad numai pentru că nu știu că sunteți doar niște bube, niște pustule cu puroi, care apar în vremuri de chinuri în Cetate. Ei, bieții, nu știu că de-a lungul Istoriei, în toate momentele ei grele, scelerați ca voi apar din cauze patologice obiective, ca să își găsească satisfacția în profeția apocaliptică. Nu știu că manifestările astea sunt unele care țin  strict de boală. Una gravă, care nu are leac decât tratată în echipă mixtă: preoți exorciști și medici psihiatri. 

Dragul Meu Cetățean, întoarce capul de la oricine se răstește la tine superior și îți prevede pieirea, fie dacă nu te iei după el, fie orice ar fi! Uită-te doar la Preot și la Medic! Primul are grija de sufletul tău, al doilea de trupul tău. Mai uită-te și la cei care te iubesc și te respectă! Privește-ți cu încredere viitorul, educă-ți liniștit și iubitor copiii, cinstește-ți senin credința, Dumnezeu te iubește chiar dacă te încearcă puțin și nu ți-a întors deloc spatele! Caută tâlcurile încercării pe care o traversăm, îți vor fi de mare folos! Ai viitor, dragul Meu Cetățean, iubitul Meu Prieten, pentru viitorul tău, Mântuitorul și-a încredințat sufletul Tatălui!

Hristos a înviat!