Iohannis anunță încă o lună de Stare de Urgență. Ce se schimbă
- Ioan Bujor
- 14 aprilie 2020, 14:02
Președintele Klaus Iohannis face o declarație de presă cu privire la prelungirea Stării de Urgență, pe fondul pandemiei de coronavirus chinezesc, în România.
Declarații Iohannis:
Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a Stării de Urgență.
În ciuda măsurilor drastice luate de toate statele, numărul de cazuri și de decese crește în continuare.
Ne luptăm cu o pandemie foarte greu de stăpânit. Este limpede că fără aceste măsuri de distanțare socială ar fi fost o explozie de cazuri. Este scenariul pe care eu și Guvernul l-am avut în vedere.
Nu este vremea de relaxare, cum cer cu inconșiență unii politicieni. Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital, stați acasă pentru a ne recupera viața, altfel vom avea un val imens de morți și bolnavi.
Nu putem permite niciun pas înapoi, având în vedere că avem transmitere comunitară.
Se mențin măsurile deja adoptate și se vor lua noi măsuri de gestionare adecvată a crizei.
Este nevoie ca administrația, justiția și serviciile esențiale să funcționeze.
Școlile rămân închise. Se fac activități didactice online.
Guvernul va lua toate măsurile pentru a fi asigurată securitatea alimentară a populației.
Pe durata stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente, produse de strictă necesitate și chiar alimente. Dacă energia va scădea pe piețele regionale, Guvernul va lua măsurile necesare astfel ca scăderile să se regăsească pe facturi.
Pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu se vor lua măsuri imediate, până la demitere.
Termenele de preaviz pentru demisie în tot sistemul sanitar și de siguranță publică se suspendă.
Am dorit să întăresc măsurile de protejare a persoanelor vulnerabile; este interzisă închiderea centrelor pentru vârstnici sau copii, publice sau private. Este permis ca aparținătorii să-i poată lua acasă, dacă își asumă, pe proprie răspundere, că au condiții.
În justiție se judecă numai ceea ce este urgent.
În transporturi se va avea grijă de protecția populației și a bunurilor.
Furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația de a asigura funcționarea sistemelor și de a preveni întreruperea comunicațiilor.
Fiecare dintre noi are datoria de a contribui la lupta cu pandemia. Cât de repede ne vom recăpăta viețile anterioare depinde de respectarea acestor reguli.
Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și continuă să nu respecte regulile: nu păcăliți instituțiile statului, ci vă puneți în pericol viețile voastre, a copiilor și a bunicilor. Fiți responsabili și solidari!
346 de oameni au dispărut. Vreau sp transmit condoleanțe familiilor îndoliate.
Dacă restricțiile sunt respectate de fiecare dintre noi putem salva vieți. Toți suntem vulnerabili dacă nu respectăm regulile. Nu putem depăși criza decât împreună.
Mulțumesc încă o dată medicilor și personalului medical.
Restricțiile au afectat întregi ramuri economice, iar Guvernul a adoptat deja o serie de măsuri. După ce vom depăși această criză va fi nevoie de infuzie de capital, dar și de un audit extins la toate instituțiile publice.
Orice criză, oricât de dificilă, aduce și oportunități. Doar uniți putem trece cu bine peste această perioadă dificilă și apoi să construim țara pe care ne-o dorim.
Vă doresc multă sănătate!