Lunea, pe la prânz, Șoseaua Ștefan cel Mare – cea mai aglomerată arteră din București – e un coșmar

Astăzi, văzută de la etajul opt al unui bloc situat exact între Lizeanu și Obor, fix în dreptul ieșirii din pasajul ce vine dinspre bulevardul Mihai Bravu, arăta ca într-o zi de sâmbătă, vara, când copii sunt în vacanță și oamenii în concedii.

Atât doar că era frig, sufla vântul și-ți bătea în cap o lapoviță nenorocită. Doar câțiva oameni pe stradă. Majoritatea seniori, trecuți de 65-70 de ani, cu toți târâind după ei trollere încărcate cu te miri ce barabule, ceapă, fasole și niscaiva verzituri, că bani de carne n-au.

Peste drum, la Oficiul Poștal Lizeanu, un badigard nu lăsa să stea în Poștă decât doi oameni. Dacă ieșea unul abia atunci intra altul. Afară, tremurau, în frig, circa zece inși, bărbați și femei.

Pasajul pietonal care trece pe sub Șoseaua Colentina și care face legătura între Ștefan cel Mare și blocul Bucur Obor era pustiu. Plăcintăresele care vând merdenele acolo șomau. Unele cu mască pe figură, altele nu. Când au văzut că sunt filmate și întrebate câte pateuri au vândut față de ce obișnuiau să dea în urmă cu mai puțin de câteva zile s-au ascuns după cuptoare.

Mai receptivă a fost o florăreasă, țigancă, din fața blocului Bucur Obor. „Cine, maică să mai ia flori acu’?”, se văieta, săraca. Dar, oportunistă, avea niște coroane mortuare mari atârnate de ușa cașacarabetei de metal și sticlă.

Mai departe, drumul către Piața Obor, altădată plin de lume, bișnițari de țigări, telefoane, ciorapi, chiloți și te mai miri ce alte chestii era pustiu.

La intrarea în piață și spre drumul spre Hala Nouă Obor, toate tarabele erau închise. Doar vreo doi-trei inși pe minut treceau prin acea arie de o sută de metri pe care cu greu o traversai înainte în cinci-șase minute.

Oamenii se feresc unii de alții. Se poartă de parcă cel care vine din față ar fi inamicul personal. Doamne-ferește să-ți sufli mucii în batistă sau să strănuți și tușești. Din clipa aia ești condamnat cu o privire ucigătoare, indiferent dacă porți mască sau nu.

Terasa Obor, celebră pentru mititeii săi de notorietate națională, arată lugubru. Mesele și scaunele sunt strânse stivă, lacătul e pe ușă și un anunț haios pe un stâlp: „Închis, până trece balamucu’!”.

Iar în Hala Nouă, erau mai mulți tarabagii și zarzavagioaice decît clienți. Unnl dinte tarabagii a comentat, trist: „Nu mai e oameni...”.