A șaptea artă și pandemia. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

A șaptea artă și pandemia. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Poţi să atragi şi să convingi pe cei din jur prin afirmarea dorinţei de libertate care te caracterizează. Fără limitări impuse artificial, te poţi manifesta şi acţiona spre folosul tău.

18 martie

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

A șaptea artă și pandemia. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 18 martie s-au născut Edgar Cayce, Nicolai Rimsky-Korsakov, Rudolf Diesel, Luc Besson, Ion Finteşteanu, Horia Moculescu, Mircea Ionescu-Quintus, Valeriu Ananaia, Ionel Drâmbă.

 

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Chiril, Trofim şi Evcarpion.

 

Nimic în „Kalendar”, după Alexii, ţăranii se cam apucau de treburile primăverii!

 

Evenimentul Zilei” din 18 martie 1949 – ia fiinţă NATO, prin tratatul semnat de SUA, Marea Britanie şi alte şapte ţări europene din Occident.

Este interesant de văzut cum se va comporta NATO în situaţia prezentă internaţională, foarte delicată, adică în prezenta situație de criză, cu pandemia care stabilește o altă ordine mondială și scoate la iveală conflicte înghețate.

Pe de altă parte gurile rele de la Quantico spun că NATO este Vrăjitorul din Oz. Bun numai ca să sperie, dar, la o adică... mai vedem, mai îl lăsăm pe Erdogan în pace, mai împărțim lumea cu rușii, treburi de genul ăsta.

 

 

Doamnelor și domnilor, în special doamnelor, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ziua de 18 martie este importantă pentru că în 1989 s-a ţinut în această zi prima „Britan’s National Fat Women’s Conference”. Au participat 150 de doamne cu greutate. Au stabilit că e o prostie să slăbeşti ca să placi bărbaţilor, dar că trebuie să face eforturi pentru sănătate, dar să nu se cadă pradă curelor de slabire miracol! Au stabilit că nu este elegat să spui „femeie grasă”, ci durdulie, plinuţă, pufoşică. Au mai stabilit comitete de iniţiativă în toată ţară ca să le înveţe pe femei că nu sunt nici vinovate, nici păcătoase, dacă sunt un pic mai cu greutate. Şi să nu mai se îngrijoreze pentru asta.

Cred că ceea ce au stabilit britanicele au aplicat americancele. Nicăieri nu am văzut mai multe femei... durdulii decât în State, mai ales afro-americancele. Dar, unele dintre ele sunt adorabile, pentru cine savurează genul!

 

Generalul de Gaulle afirma că atunci când americanii vor să spună ceva, fac un film. Mare dreptate avea! De exemplu Hollywoodul ne pregătește de zeci de ani de zile pentru o pandemie. Urmare catastrofalei pandemii de gripă spaniolă din anii 1918-1920 în care se pare că au murit, după ultima statistica, 127 milioane de oameni, pe tot globul, cea de a șaptea artă s-a interesat de filmele cu epidemii, pandemii, boli contagioase etc etc.

În anul 1939, RKO a distribuit ”Pacific Liner” un film care amintește foarte mult de aventura tragică a ”Dimond Princess”. La bord se declanșează o epidemie de holeră. Filmul se bazează pe conflictul dintre un medic, Chester Morris care pledează pentru carantină imediată și completă și Victor McLaglen, durul anarhist care crede că nu se poate întâmpla nimic rău și că trebuie respectate libertățile liberale. Din fericire filmul se termină cu happy-end, așa era înainte de război, lumea era optimistă.

Dar, la cream de la cream, pentru mine, cel puțin, este ”Andromeda Strain” un film SF din anul 1971, ecranizare a romanului cu același nume al celebrului Michael Crichton. Un satelit militar secret cade lângă un orășel american. Este adus în oraș de cineva curios. Toți locuitorii mor, toate ființele, căței, pisici, păsări, infectați de ceva misterios. Mai puțin un bătrân și un sugar! Este convocată imediat o echipă de superspecialiști care este dusă într-o facilitate subterană, ca să dezlege misterul agentului patogen. Sigur, cartea bate filmul, pentru cine are imaginație.

În anul 1995 are premiera ”Outbreak” un film cu multe similitudini față de situația de astăzi, cu o distribuție formidabilă: Dustin Hoffman, Kevin Spacey, Morgan Freeman, Donald Sutherland și Rene Russo.

Specialiștii spun că filmul ”Contagion” din anul 2011, jucat excelent de Matt Damon, Jude Law, Marion Cotillard și Gwineth Paltrow se apropie cel mai mult de situația de acum, dar nu este așa de dramatic. Așa o fi, eu nu l-am văzut!  Dar cu 60 de ani înainte de ”Contagion”, marele regizor Elia Kazan face un film memorabil ”Panic in the Streets” în care Richard Widmark, de la sănătatea publică, intră în conflict cu Mafia, Primăria orașului New Orleans și comunitățile etnice în încercarea lui de a opri o epidemie.

Nu mai vorbesc de filmele horror, gen “The Crazies”, “Night of the Living Dead”, “Dawn of the Dead”, “The Body Snatchers,” “The Thing,” “Pontypool,” etc

Unde duc toate acestea? Ne răspund filmele “28 Days Later” și “28 Weeks Later”. Sau “The Omega Man”.

Un film bine făcut este și “Children of Men.” Din anul 2006, cu un final oarecum optimist.

Vă atrag atenția asupra unui film scurt, de excepție, onorat cu un Oscar, din anul 1938. “That Mothers Might Live” despre munca de pionier a doctorului Ignaz Semmelweis, în secolul XIX. Filmul explică, foarte plastic, cum medicul maghiar a reușit să salveze nenumărate milioane de vieți, convingând pe toți colegii europeni și americani să facă un lucru simplu.

Le-a spus să se spele cu săpun pe mâini!

Mai am multe să vă povestesc, dar corespondența a luat dimensiuni uriașe, se vede că stați acasă, nu mai umblați aiurea, dar mai am timp. Mereu am timp, pentru că am speranța că mâine este o altă zi!